Renato Usatîi despre persoana care i-a ameninţat fiica şi părinţii: S-a dovedit a fi Igor Dodon

Igor Dodon şi Renato Usatîi
Igor Dodon şi Renato Usatîi (Facebook.com / dodon.igor)

Comanditarul ameninţărilor pe care liderul fracţiunii politice „Partidul Nostru” (PN), Renato Usatîi, le-ar fi primit cu regularitate, s-a dovedit a fi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit unui comunicat al Partidului Nostru, ameninţările erau la adresa fiicei şi părinţilor preşedintelui PN.

Iniţial Usatâi îi bănuia pe liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc şi pe primarul oraşului Orhei, Ilan Sor, şeful statului aflându-se în acea perioadă „în top trei” pe lista fostului primar de Bălţi.

Drept rezultat, politicianul a fost nevoit să desfăşoare o investigaţie paralelă: „Au venit studenţii mei creativi, care s-au conectat la serverele lui Plahotniuc. Am luat cartela mea SIM pe care am instalat-o într-un I-phone nou, iar în acesta am instalat doar whatsapp. Aveam nevoie de un canal tehnic”, a afirmat Usatîi.

La fiecare mesaj de-al lor, liderul PN răspundea scurt, cu „un mic virus de la Făleşti, în urma cărora ei deveneau prizonierii noştri”. În acest mod, s-a reuşit identificarea modelului telefonului şi codul IMEI al acestuia, adresa IP, localizarea dispozitivului, punctele Wi-Fi de unde erau expediate ameninţările, se mai arată în comunicatul PN.

„Eu am adunat toată informaţia, am mers la avocaţii mei, fosta mea soţie a scris o adresare la Poliţie. Ori, de identificat i-am identificat, dar iată să-i reţinem, n-aş fi putut pentru că mă aflam la Moscova. Recent, s-a stabilit că omul care scria aceste mesaje s-a aflat în legătură cu Igor Dodon. N-am vrut să cred asta. Faptul că Dodon este un ticălos meschin îl cunosc, dar are trei copii”, a adăugat Usatîi.

Într-un final, Usatîi a primit dovezile care i-ar fi confirmat faptul că Dodon s-ar afla în spatele acestor ameninţări.

„Niciodată nu mi-aş fi permis o asemenea ticăloşenie în privinţa familiilor lor”, a adăugat Usatîi, făcând referire la Dodon, cel pe care îl consideră executorul acestei infracţiuni. „El şi cei care au comandat asta, cu copii care sunt violaţi, incendiaţi, tăiaţi, vor sta „corect” şi „calitativ” la puşcărie”, a specificat liderul PN.

„Cred că Dodon are probleme acum. Asta pentru că persoana şi intermediarii care au făcut asta, îi vor divulga pe toţi. După faptul că Dodon şi-a permis în privinţa copilului şi părinţilor mei, eu pot să-mi permit în privinţa lui orice. Doar de una îmi pare rău: Dodon care a luat bani de la mine, care a mâncat la masa mea, s-a dovedit a fi un ticălos greţos care s-a băgat acolo unde nu avea ce căuta”, a concluzionat el.

Membrii PN au ţinut să puncteze că Renato Usatîi a făcut publice print screenuri care conţineau ameninţări fizice în privinţa sa şi a familiei sale încă de anul trecut. Ulterior, fosta lui soţie a fost nevoită să se adreseze la poliţie care, cel mai probabil, investighează şi în continuare această infracţiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe