Rodica Berdilo răspunde denigrărilor. Sorin Ioniţă: Postarea lacrimogenă de pe Facebook pune justiţia RM la nivelul de tabloid

Nevertebraţii de la CSJ aveau responsabilitatea să corecteze hotărârea de invalidare a alegerilor, dar nu au făcut-o. Prea comod stă Ion Druţă ascuns după Rodica Berdilo şi probabil chicoteşte, afirmă Dumitru Alaiba.
Magistrata Rodica Berdilo de la Judecătoria Chişinău (sediul Centru)
Magistrata Rodica Berdilo de la Judecătoria Chişinău (sediul Centru) (facebook.com/vitalie călugăreanu)

Judecătoarea Rodica Berdilo de la Judecătoria Chişinău (sediul Centru) care a invalidat alegerile din municipiul Chişinău a decis să reacţioneze şi să vină cu o replică la numeroasele comentarii negative în adresa sa pe reţelele de socializare.

Astfel, magistrata a menţionat că numele său este călcat în picioare iar familia batjocorită însă ea la adoptarea hotărârii s-a condus strict şi fără excepţii doar de prevederile legii şi nu s-a lăsat intimidată de vocile protestatarilor care strigau la uşa biroului cum să aplice legea în dependenţă de preferinţele politice.

”Eu însă m-am condus strict şi fără excepţii de prevederile legii, Sunt un om, la fel ca şi voi, la fel ca şi copiii voştri, la fel ca şi părinţii voştri. Am citit comentarii pe Facebook în care mă înjosiţi, mă insultaţi, mă întrebaţi dacă am părinţi, dacă am ruşine, demnitate, dacă-mi dau seama ce am făcut, dacă pot dormi noaptea? Vă răspund: Da”, a scris judecătoarea pe contul de Facebook al judecătoriei.

Colectivul de magistraţi al Judecătoriei Chişinău, (sediul Centru) şi-a exprimat de asemenea regretul profund referitor la mesajele denigratoare lansate în spaţiul public în adresa justiţiei şi a judecătorilor, bazate pe faptele şi argumentele expuse într-o hotărâre judecătorească. Aceştia dezaprobă şi consideră imorale acţiunile de atac la persoană şi ampla campanie de denigrare a Rodicăi Berdilo, în spaţiul public, presă şi internet.

În context, activistul civic Dumitru Alaiba, expert la Centrul de Politici şi Reforme (CPR) susţine că, în aparenţă, sistemul judecătoresc din R. Moldova ştie foarte bine să sară în apărarea sclavilor săi cum ar fi Rodica Berdilo, iar aceasta în textul declaraţiei sale s-a acoperit cu tot ce avea la îndemână. Şi cu părinţii, şi cu independenţa justiţiei, şi cu legea. ”Cum de nu l-a aruncat şi pe Isus Hristos la grămadă.”

”Colectivul de magistraţi al Judecătoriei Chişinău „dezaprobă şi consideră imorale acţiunile de atac la persoană şi ampla campanie de denigrare a judecătorului Rodica Berdilo”. IMORALE. S-au găsit cine să vorbească de moralitate.

”Dragă Rodica Berdilo, te-au pus să ieşi tu cu declaraţii greţoase, să scandalizezi opinia publică, să mai atragi un val de scuipături spre tine, ca noi să uităm de alde Ion Druţă. Dragă Rodica, pentru sistem el e mai important ca tine. În continuare te folosesc ca pe o cârpă care va fi aruncată, copilă dragă. Trebuie să îţi dai seama. Mergi la oglindă şi priveşte-te în ochi. Şi taci. Acolo nimănui nu trebuie să explici nimic. Acolo toţi ştiu tot”, a adăugat expertul.

Dumitru Alaiba a mai ţinut să sublinieze că nu Rodica Berdilo a invalidat alegerile, ea doar a fost transformată de nişte propagandişti din holding în ţinta urii populaţiei şi asta nu este corect. Nevertebraţii de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) aveau responsabilitatea să corecteze o malfuncţiune din justiţie, dar nu au făcut-o, ci au menţinut-o. ”Rodica este, probabil, o incompetentă de la o judecătorie ordinară. Cei de la CSJ sunt principalii responsabili. Prea comod stă alde Ion Druţă ascuns după Rodica Berdilo şi probabil chicoteşte.”

”Fabulos: judecătoarea din Moldova care a anulat alegerile locale îşi motivează decizia pe Facebook, într-o postare lacrimogenă. Asta mi se pare chiar mai supra-realist decât decizia în sine, pune dintr-o mişcare justiţia moldovenească la nivelul potrivit: acela de tabloid & revistă glossy cu pisici”, a concluzionat preşedintele Expert Forum din România, Sorin Ioniţă.

La 19 iunie, Judecătoria Centru a decis că mandatul primarului ales Andrei Năstase să nu fie validat, iar rezultatele alegerilor anticipate din Capitala moldoveană să fie declarate nule. Această hotărâre a fost menţinută de magistraţii Curţii de Apel şi de cei ai Curţii Supreme de Justiţie deşi nici o parte în proces nu a solicitat invalidarea alegerilor, iar experţii au constatat că alegerile locale au decurs fără încălcări semnificative.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe