România şi R.Moldova vor organiza aplicaţii militare comune în 2013

România şi Republica Moldova vor organiza în 2013 aplicaţii comune de comandament şi stat major, schimb de observatori în procesul de instruire a forţelor, consultanţă la capitolul politici şi planificare a apărării, au convenit joi miniştrii apărării ai celor două state în cadrul unei convorbiri telefonice.

 

Ministrul român al apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi omologul său de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, au convenit asupra acestor acţiuni în vederea extinderii cooperării militare bilaterale, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Chişinău.

În timpul discuţiei, cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a stadiului actual al relaţiilor dintre cele două state în domeniul militar şi au convenit asupra dezvoltării lor, reieşind din programele de colaborare bilaterală existente în acest moment. În opinia celor doi miniştri, semnarea în aprilie 2012 a Acordului actualizat de cooperare în domeniul militar dintre Republica Moldova şi România permite deschiderea unei noi pagini în colaborarea reciproc avantajoasă dintre instituţiile militare ale celor două state şi trasarea unor noi direcţii de colaborare, se arată în comunicat.

Ministrul Dobriţoiu a dat asigurări că partea română va sprijini în continuare eforturile Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, de reformare şi modernizare a sistemului de securitate şi apărare şi de dezvoltare a Armatei Naţionale a Republicii Moldova în conformitate cu standardele internaţionale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne