Rusia interzice intrarea cetăţenilor străini, închide şcolile

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (Kirill Kudryavtsev/AFP/Getty Images)

Luni, autorităţile ruse au interzis cetăţenilor străini să intre în ţară, au închis şcolile de stat şi au limitat adunările publice la Moscova, în efortul de a reduce răspândirea coronavirusului.

Interzicerea intrării cetăţenilor străini va fi pusă în aplicare de la 18 martie până la 1 mai, deşi diplomaţii, membrii echipajelor de avion şi alte câteva categorii de persoane vor fi exceptate, a declarat guvernul.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a interzis toate evenimentele în aer liber şi a limitat evenimentele publice la cel mult 50 de persoane până la 10 aprilie, a spus într-o postare pe blogul său personal, citând necesitatea consolidării măsurilor de carantină ale oraşului.

Numărul cazurilor confirmate cu coronavirus în Rusia a crescut luni la 93, de la 63 în ziua precedentă. Rusia nu a raportat decese.

Rusia a declarat că va anula toate evenimentele sportive începând de luni, în timp ce ministrul Sportului, Oleg Matitsin, a ordonat tuturor instituţiilor educaţionale şi ştiinţifice aflate în competenţa departamentului său să consolideze măsurile sanitare şi preventive împotriva răspândirii coronavirusului.

Sobianin a adăugat pe lista ţărilor din care noii sosiţi sunt obligaţi să petreacă 14 zile în auto-izolare toate ţările europene şi Statele Unite.

Rusia şi Armenia au convenit să restricţioneze traficul de pasageri între cele două ţări, iar premierul rus a declarat că Rusia va opri circulaţia persoanelor la graniţa sa cu Bielorusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe