Rusia pune echipa lui Navalnîi pe lista organizaţiilor extremiste

Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi (Vasili Maximov / AFP / Getty Images)

Reţeaua de fundaţii a opozantului rus Alexei Navalnîi a fost inclusă pe lista neagră de organizaţii „extremiste şi teroriste”, a declarat vineri Rosfinmonitoring, agenţia de supraveghere financiară a statului rus.

„Reţelele Navalnîi” - ca organizaţie - apare acum în baza de date - accesibilă public - având în componenţă grupuri şi persoane despre care se presupune că au legături cu organizaţii teroriste - inclusiv Al-Qaeda, talibanii şi statul islamic.

Plasarea reţelei Navalnîi pe lista respectivă nu se datorează faptului că suporterii opozantului Kremlinului au fost acuzaţi de activităţi teroriste - ci are scopul de a tăia finanţarea grupului prin donaţii făcute de ruşi.

O decizie judecătorească a Kremlinului care interzice donaţiile către organizaţie - şi către Fundaţia Anticorupţie Navalnîi - este aşteptată lună viitoare. Hotărârea ar interzice funcţionarea celor aproximativ 50 de sedii din toată Federaţia Rusă şi poate aduce membrilor şi susţinătorilor fundaţiei pedepse lungi de închisoare.

Reţeaua, înfiinţată în 2017 în timpul încercării lui Navalnîi de a candida la funcţia de preşedinte - îşi desfăşoară activitatea principală organizând proteste şi investigând corupţia.

Reţeaua s-a desfiinţat oficial joi, în aşteptarea deciziei instanţei tribunalului moscovit.

Leonid Volkov, asistentul principal al lui Navalnîi, a declarat că hotărârea nu va afecta strategia de „vot inteligent” a echipei, care încearcă să-i scoată pe liderii partidului de guvernământ, pro-Putin, de la putere în alegerile parlamentare cheie din această toamnă.

Cu toate acestea, el a prezis că mişcarea se va transforma cel mai probabil într-o serie de entităţi politice independente.

„Sincer, şi trebuie să fiu sincer, nu avem un plan pentru viitor, dar este clar că este sfârşitul unei ere”, a spus Diana Rudkova, fostul şef al echipei Navalnîi din Tambov. Rudkova a declarat că se află în prezent „în mod de supravieţuire”, încercând să se detaşeze de organizaţie şi de alţi membri ai personalului ei, pentru a scăpa de persecuţia regimului Putin.

„În acest moment facem totul pentru a garanta siguranţa foştilor angajaţi. Încheiem contractele de internet, facturile la electricitate, orice ne-ar putea lega de mişcarea Navalnîi".

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost condamnat la doi ani şi jumătate după ce a fost găsit vinovat de nerespectarea controlului judiciar, în februarie, legat de o condamnare într-un caz de fraudă din 2014. Condamnarea primită atunci a fost considerată pe scară largă drept o răzbunare politică a Kremlinului pentru activitatea pro-democraţie a lui Navalnîi.

Opozantul rus nu a putut să respecte condiţiile de control judiciar deoarece a petrecut şase luni în Germania, încercând să se recupereze după otrăvirea suferită în august 2020. Medici germani şi echipa sa susţin că a fost otrăvit cu neurotoxina novichok, detaliu care implică autorităţile ruse.

Navalnîi, întors în ianuarie în Rusia, a fost reţinut imediat după aterizarea la Moscova şi de atunci s-a confruntat cu o serie de procese şi dosare penale, considerate episoade ale hărţuirii politice organizate de Kremlin.

Momentan el este deţinut într-o închisoare de o duritate notorie, din afara Moscovei, recuperându-se după mai multe săptămâni de grevă a foamei prin care încerca să protesteze faţă de refuzul conducerii penitenciarului de a-i acorda accesul la ajutor medical corespunzător.

Desemnarea Rosfinmonitoring survine pe fondul a ceea ce observatorii spun că este o represiune în creştere a opoziţiei ruse din ultimele luni.

Joi, un fost coordonator al organizaţiei lui Navalnîi a fost condamnat la 2 ani şi jumătate pentru acuzaţii legate de "pornografie" după ce a transmis pe reţelele sociale un videoclip al trupei germane Rammstein. A doua zi dimineaţă, avocatul care a reprezentat reţeaua Navalnîi a fost reţinut sub acuzaţia penală de publicare a detaliilor anchetei.

Între timp, autorităţile ruse au ameninţat cu urmărirea penală a activiştilor opoziţiei în temeiul unui articol rar folosit din legea penală împotriva încălcărilor repetate privind protestele.

Mai mulţi membri ai echipei lui Navalnîi au fugit deja din ţară, iar Rudkova şi alţii au declarat pentru The Moscow Times că se aşteaptă la un nou exod al activiştilor politici.

Violetta Grudina, fostă şefă a mişcării Navalnîi din regiunea Murmansk, a declarat miercuri pentru The Moscow Times că represiunea autorităţilor împotriva mişcării a arătat că Moscova se teme de „societatea civilă reală”.

„Distrug orice canal de dialog cu societatea.” „Dar nu ne este frică. Suntem doar mai motivaţi şi mai furioşi.”

De-a lungul anilor, mişcarea lui Navalnîi a devenit cea mai puternică forţă de opoziţie din Rusia, capabilă să organizeze proteste în masă.

În luna ianuarie a acestui an, a organizat proteste în 198 de oraşe din întreaga ţară - unul dintre cele mai mari valuri de proteste anti-guvernamentale de după tulburările din 2011-2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe