SANITAS le reproşează românilor că s-au grăbit să dea "sentinţe morale" în cazul doctoriţelor acuzate de crimă cu premeditare

Federaţia Sanitas din România intervine în scandalul morţilor suspecte de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", unde două doctoriţe sunt acuzate de crimă cu premeditare.

Sindicaliştii - care îşi intitulează comunicatul "Dreptul la demnitate" - încearcă să aducă argumente în favoarea celor două cadre medicale vizate de anchetă şi critică opinia publică, ce "ca un veritabil magistrat ad hoc al moralităţii, s-a grăbit să dea sentinţe morale" afectând astfel "dreptul la demnitate al medicilor acuzaţi".

Redăm mai jos comunicatul celor de la Sanitas:

Justiţia nu este matematică! Acesta este unul din motivele pentru care magistraţii nu au responsabilitate juridică pentru deciziile lor eronate, decât în unele cazuri particulare şi, să recunoaştem, destul de greu de dovedit, care presupun existenţa din partea lor a unei erori evidente sau a unei intenţii.

În aceeaşi măsură însă nici medicina nu este matematică. La fel ca dreptul, şi medicina se bazează pe decizii aflate la graniţa dintre realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă, iar această realitate subiectivă ţine, printre altele, de intuiţie, de har, de pregătire. De aceea se spune că medicina, ca şi dreptul, este o artă! De aceea cei mai mari medici sunt în acelaşi timp şi veritabili artişti. Singura diferenţă dintre un magistrat şi un medic, este legată de consecinţele pe care erorile le pot avea.

Această diferenţă face ca răspunderea în cazul medicilor să fie mai mare decât cea a unui magistrat, dar, independent de gradul de răspundere ex post, procesul ex ante de luare a deciziilor este acelaşi, adică bazat pe date din realitatea obiectivă cât şi pe factori interni subiectivi.

Uneori, ca şi în cazul magistraţilor, în procesul de luare a deciziei medicilor intervin factori externi care virusează calitatea deciziilor. Gradul de încărcare profesională este doar un exemplu de astfel de factori perturbatori.

Spitalul Sfântul Pantelimon este însă un exemplu edificator. Din motive care pot face obiectul unei analize aprofundate şi care, credem noi, ar trebui să reprezinte punctul de început al unei noi viziuni în legătură cu sistemul românesc de spitale, Sf Pantelimon nu este un caz singular printre spitalele din România.

El a ajuns să fie exact ca un veritabil spital de război, adică un spital de campanie supraaglomerat, în care secţiile ATI sunt încărcate nu doar de cazurile care necesită supraveghere şi tratament ATI, dar şi de cazurile fară şanse, cu tratament paliativ. Medicii din acest spital, de la ATI, din motive care, repetăm, trebuie analizate sistematic (adică la nivel de sistem) şi obiectiv, sunt obligaţi să facă paliaţie, când de fapt rolul lor este acela de a încerca să salveze vieţile în patologii care pot fi vindecabile, iar nu în acelea în care este admis potrivit stadiului actual al medicinei, că nu există şanse.

Cauzele sunt multiple, printre acestea regăsindu-se şi binecunoscuta lipsă de spitale şi clinici paliative destinate celor care nu mai au nicio şansă.

În aceste condiţii, atunci când, de exemplu, există 30 de paturi în secţie, şi resurse medicale doar pentru aceste 30 de paturi, dar medicii trebuie să trateze cu aceleaşi resurse 60 de pacienţi, inevitabil trebuie să-ţi pui problema calităţii deciziilor pe care le iau medicii, şi mai ales dacă aceştia au timp să se ocupe şi de birocraţia necesară actului medical (completări de fişe medicale etc). Cinismul situaţiei este relevat de faptul că, în aceste condiţii, medicii trebuie să ia decizii de viaţă şi de moarte, uneori fulgerătoare, şi că, vrând-nevrând, ei trebuie să facă alegeri.

Dar trebuie să recunoaştem că ei, medicii, nu sunt decât ultimii dintr-un lanţ de erori sistemice, pe umerii cărora se simte întreaga presiune şi în persoana cărora se ilustrează toate viciile sistemului de la geneză până la final. Atunci când ai, să spunem, x grame de medicament pentru 30 de pacienţi, dar trebuie să îl administrezi la 60 de pacienţi, medicul din finalul lanţului, care este pus în situaţia de a face - în aceste condiţii - alegeri, nu este decât portretizarea monstruozităţii, dar nu monstrul.

Se dezbate intens în opinia publică subiectul medicilor de la ATI acuzaţi de omor calificat. Acuzaţia este gravă, dar este, deocamdată, doar o acuzaţie.

Opinia publică însă, ca un veritabil magistrat ad hoc al moralităţii, s-a grăbit să dea sentinţe morale, să afecteze avant la lettre, înainte de existenţa unei sentinţe definitive, ceea ce ar putea să fie afectat (deci nici măcar atunci complet înlăturat) doar după o condamnare definitivă: dreptul la demnitate al medicilor acuzaţi.

Avem pentru moment o poziţie a procurorilor care susţin, pe baza unei opinii a INML şi a altor probe (nesupuse încă analizei pe fond a unui judecător şi şi a avocaţilor apărării), că s-ar fi săvârşit o infracţiune.

Pe de altă parte avem comunicatul Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, semnat de doi reputaţi specialişti, în care se arată argumentat că nu se poate pune problema de omor cu premeditare, şi că din datele puse la dispoziţie de Parchet rezultă că acuzaţia este fondată pe o necunoaştere completă a laturii medicale a cazului.

Credem că pentru a se susţine o astfel de acuzaţie, şi pentru a se finaliza cu o condamnare definitivă, este necesar un drum lung. Parcursul lui presupune dovedirea a trei lucruri extrem de complicate şi anume: faptul că practica medicală a fost greşită, faptul că a existat legătură de cauzalitate medicală între deces şi acea practică medicală, şi faptul că a existat o intenţie de omor.

Dacă chiar şi numai un singur element dintre cele trei nu este dovedit, întreaga acuzaţie dispare.

Dacă aceste elemente vor fi probate, medicii vor fi condamnaţi.

Până atunci, invităm publicul să nu aibă nicio opinie, să-şi exercite rezerva, şi să lase de-o parte abordările sanguinare, dacă nu în numele principiului juridic al prezumţiei de nevinovăţie, atunci măcar în numele înţelepciunii care în general ar trebui să ne dicteze că atunci când o situaţie nu este clară, a nu avea nicio opinie este cel mai înţelept şi cel mai demn.

Opinia publică este benefică şi necesară, însă ea nu justifică orice opinie, în orice situaţie, în special atunci când există specialişti competenţi care au poziţii contrare. Să-i lăsăm pe aceştia să facă lumină, iar noi la final, să ne bucurăm de rezultate, chiar dacă justiţia nu va fi niciodată matematică, sau poate tocmai pentru aceea.

Desigur că pot exista şi medici incompetenţi, nu doar în România, dar şi în altă parte. Dar noi nu am întâlnit până acum în România medici care în mod deliberat să intenţioneze să curme viaţa pacienţilor lor şi sperăm ca în final să nu se dovedească asta.

Însă până atunci, adevărata crimă este, în opinia noastră, diseminarea în opinia publică, înainte de o condamnare definitivă, a ideii că există medici care în mod intenţionat îşi ucid pacienţii, aruncând astfel o anatemă asupra tuturor.

Justiţia nu este matematică, însă nici literatură nu este. Expresii metaforice de genul "Doamna cu coasa", chiar dacă ar fi adevărate, transferate din ancheta penală în spaţiul public prin procedee care ar putea fi obiect de analiză, nu-şi propun altceva decât să stârnească indignarea opiniei publice dar şi să hrănească nevoia de tabloid şi de extraordinar a acesteia.

Dar aceasta nu serveşte cu nimic justiţiei, ci doar acuzaţiei!

De aceea, noi nu ne permitem să facem judecăţi, nici măcar morale, în legătură cu vinovăţia celor implicaţi, deoarece vrem ca la final, indiferent de soluţia care va fi dată, să fim siguri că am păstrat intact dreptul la demnitate.

Nu (doar) al celor acuzaţi ci în primul rând al nostru.

Scandalul de la Spitalul Pantelimon

Referatul prezentat de procurori în faţa instanţei, prin care cerea arestarea preventivă a celor două doctoriţe ATI de la Sf. Pantelimon, include mărturii, înregistrări audio şi interceptări telefonice. Potrivit Hotnews, una dintre cele două doctoriţe ajunsese să fie numită în spital "Doamna cu coasa" pentru că, potrivit infirmierilor cu care au discutat procurorii, "îi mor mulţi pacienţi ca urmare a modificării injectomatelor".

În documentul respectiv, procurorii prezintă comparaţia dintre datele din memoria injectomatelor, care arată o scădere bruscă a ratei de noradrenalină administrată pacienţilor, şi fişele de observaţie. În fişe, nu apare scăderea efectivă, cea reală, care a rămas însă înregistrată în memoria aparatelor.

Cele două cadre medicale îşi făcuseră o practică din a reduce doza de noradrenalină sau de a o înlocui cu ser fiziologic în cazul unor pacienţi, au declarat mai mulţi asistenţi în faţa procurorilor.

Parchetul a prezentat în referat şi concluziile specialiştilor INML, care susţin că "apreciem că între aceste deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalină) şi deces există legătură de cauzalitate".

Una dintre doctoriţe a ales dreptul la tăcere în faţa procurorilor, iar cealaltă a negat orice faptă referitoare la pacientul al cărui caz constituie coloana vertebrală a cercetărilor procurorilor.

Mai multe detalii aici.