Se poate întâmpla aşa ceva în America?

Joe Biden, împreună cu fiul său Hunter
Joe Biden, împreună cu fiul său Hunter (Getty Images)

Suntem familiarizaţi cu fenomenul prin care circumstanţe care sunt în mod evident intolerabile sunt tolerate dacă s-au înrăutăţit treptat. Oricine a privit vreodată în urmă după o experienţă extenuantă, a gândit poate că nu ar fi putut-o îndura dacă ar fi ştiut cât de neplăcută ar fi urmat să devină.

Însă oricât de familiarizat ar fi cineva cu ororile regimului nazist, pentru noi rămâne de neconceput faptul că o naţiune a cărei cultură i-a avut ca exponenţi pe Beethoven şi Goethe ar fi putut comite astfel de crime.

Revenind la intolerabilul care e tolerat dacă lucrurile avansează gradual, Statele Unite au ajuns acum în punctul în care succesiunea de măsuri scandaloase şi neconstituţionale care au avut loc în ultimii şase ani ar fi fost de neconceput în urmă cu şase ani.

Este de neimaginat faptul că o persoană care a avut onoarea de a fi nominalizată pentru funcţia de preşedinte de către un partid politic serios din SUA ar putea fi acuzată că este agent de informaţii pentru o putere străină. Acum ştim că nu a existat niciodată nicio urmă de dovadă care să sugereze, chiar şi de departe, că Donald Trump ar fi fost vinovat de o astfel de infracţiune sau că ar fi avut relaţii nepotrivite sau chiar o consideraţie deosebită pentru guvernul Rusiei.

Cu toate acestea, timp de mai bine de doi ani, s-a vehiculat la nesfârşit ideea că Trump ar fi fost "pregătit" de agenţi ruşi, precum "candidatul manciurian", pentru a înjosi preşedinţia Statelor Unite şi a o face să pară un fel de lacheu în slujba Rusiei. Foştii directori ai Agenţiilor naţionale şi centrale de informaţii James Clapper şi John Brennan au declarat solemn în faţa audienţelor naţionale că Trump era un agent al serviciilor secrete ruseşti şi că se făcea vinovat de trădare în favoarea ruşilor.

Niciunul din cei doi înalţi funcţionari nu a fost însă urmărit niciodată penal deşi se pare că au minţit Congresul.

La fel şi fostul director al FBI, James Comey, care a scos în mod abuziv bunuri guvernamentale din biroul său şi de asemenea a divulgat în mod nepotrivit informaţii confidenţiale către presă şi a presupus că Hillary Clinton nu ar trebui să fie urmărită penal pentru distrugerea a 33.000 de e-mailuri pe care era obligată să le predea Congresului, a semnat o depoziţie sub jurământ falsă pentru susţinerea unui mandat FISA vizând efectuarea de interceptări telefonice ilegale în legătură cu campania lui Trump şi a susţinut scenariul că infamul dosar Steele, despre care ştia că este o compilaţie de minciuni şi defăimări, era o informaţie autentică, care indica faptul că Trump e vinovat de complicitate ilegală cu guvernul rus.

Democratul care ocupa atunci principala poziţie în comisia de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, Adam Schiff (D-Calif.) şi alţi democraţi au repetat, până la dezgust, că au dovezi concludente ale vinovăţiei lui Trump. Ei au minţit însă. Inspectorul general al Departamentului de Justiţie a înregistrat 17 cazuri distincte de comportament oficial necorespunzător. Nu s-a dispus însă nicio urmărire penală pentru vreunul dintre acestea.

În toată istoria SUA de dinaintea lui Trump, doar doi preşedinţi au fost puşi sub acuzare: Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998. Niciunul din cele două cazuri nu ar fi trebuit să aibă loc şi ambele au eşuat, dar acum Donald Trump a devenit primul preşedinte din istoria Statelor Unite care este pus de două ori sub acuzare în Congres, o dată pentru o conversaţie telefonică cu preşedintele Ucrainei în care a întrebat dacă familia Biden şi în special fiul actualului preşedinte, Hunter, au comis ilegalităţi în Ucraina.

Dar Trump nu a manipulat verdictul, nu a cerut incriminarea familiei Biden. Acesta a fost un pretext complet inadecvat pentru punerea sub acuzare a unui preşedinte şi totuşi, acest lucru s-a întâmplat. La unul dintre capetele de acuzare, 49 de senatori, inclusiv fostul candidat republican la preşedinţie Mitt Romney, au votat pentru a-l condamna pe Trump; a fost, desigur, achitat.

La sfârşitul mandatului său, Trump a fost pus din nou sub acuzare pentru că ar fi provcat o insurecţie, chiar dacă directorul FBI declarase deja că nu existau dovezi că Trump sau organizaţia sa de campanie sau administraţia sa ar fi avut vreo legătură cu încălcarea proprietăţii şi vandalismul care au avut loc la Capitoliul SUA la 6 ianuarie 2021.

Trump a cerut şi oferit mai multă securitate pentru Capitoliu, dar aceasta a fost refuzată de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi (democrată din California) şi de primarul Washingtonului, Muriel Bowser, de asemenea democrată.

Revenind la familia Biden, numeroasele dovezi despre comportamentul lui Hunter Biden conduc la concluzia că acesta a comis o serie de ilegalităţi şi că actualul preşedinte a minţit în mod repetat publicul cu privire la propriile lui legături cu activităţile fiului său.

Deşi nu există nicio dovadă că politica oficială a SUA în ceea ce priveşte Ucraina, China sau alte ţări a fost modificată în funcţie de presupusele mite plătite familiei Biden, nu pare să existe prea multe îndoieli că actualul preşedinte şi familia sa au fost implicaţi în activităţi care nu numai că ar implica încălcări substanţiale ale legii de către membrii familiei sale, dar care, de asemenea, par să fi fost oprite, mai degrabă decât investigate, de către FBI.

Afirmaţia conform căreia FBI pare să fi sugerat Facebook că acuzaţiile împotriva lui Hunter Biden erau probabil dezinformări ruseşti şi a cerut ca platforma de socializare să nu le facă publice ar fi fost de neconceput în urmă cu şase ani. Dar se pare că a fost asimilată de comunitatea politică americană ca un eveniment perfect normal şi acceptabil.

Pare clar faptul că în alegerile prezidenţiale din 2020, Trump ar fi putut să se impună dacă milioane de buletine de vot n-ar fi trecut prin mâini care nu au putut fi identificate. Problemele au avut loc în state oscilante, precum Pennnsylvania, Arizona, Georgia în care regulile au fost schimbate aparent pentru a facilita votul în timpul pandemiei.

Cu toate acestea, în cazul mai multor state, contrar Constituţiei, aceste modificări au fost stabilite nu de către autorităţile legislative de stat, ci de către ramurile executive sau de sistemul judiciar.

În fiecare dintre procesele intentate pentru a ataca aceste modificări discutabile ale regulilor de vot şi de numărare a voturilor - inclusiv în cazul acţiunii procurorului general al Texasului împotriva statelor oscilante şi susţinută de alţi 18 procurori generali de stat - sistemul judiciar, inclusiv Curtea Supremă a Statelor Unite, a refuzat să le judece pe fond. Acestea au fost respinse din motive tehnice, unele dintre ele, false.

Acum, am avut, la plângerea Arhivelor Naţionale, intruziunea şi ocuparea timp de nouă ore a locuinţei fostului preşedinte în baza unui mandat în care se susţinea că există motive întemeiate de a crede că au fost comise infracţiuni, implicând sustragerea şi păstrarea necorespunzătoare a unor informaţii clasificate. Trump a colaborat cu arhiviştii, a deţinut puterea de a acţiona după bunul plac cu materiale clasificate atunci când era preşedinte, iar acesta nu este oricum un caz de materiale clasificate.

El însuşi nu a împachetat nimic din documentele Arhivelor Naţionale când a părăsit Casa Albă, nu a rătăcit sau folosit în mod necorespunzător niciunul dintre aceste materiale şi au trecut 19 luni de când a părăsit funcţia. Este un caz de manipulare a documentelor. Nu există nicio justificare credibilă pentru o astfel de intruziune senzaţională în absenţa oricărei pretenţii plauzibile de încălcare semnificativă a legii - cu excepţia faptului că este vorba de o manevră de a-l compromite politic pe fostul preşedinte, iar Legea privind documentele prezidenţiale nu are caracter penal.

Este vorba doar de democraţii care transformă plângerea unui bibliotecar morocănos în insinuarea că fostul preşedinte a comis crime inimaginabile.

Pe de altă parte, fuga dezastruoasă şi ruşinoasă din Afganistan este descrisă de preşedintele Joe Biden ca fiind "un succes triumfător", în timp ce doctorul Anthony Fauci se retrage cu demnitate după ce a făcut un rău teribil ţării cu prostiile sale despre închiderea şcolilor, suişurile şi coborâşurile obligativităţii măştii, "abolirea strângerilor de mână" - aproape toate acestea fiind acum complet discreditate.

În urmă cu şase ani, nimeni nu şi-ar fi putut imagina că aceste scandaluri ar avea loc, cu atât mai puţin că vor fi acceptate de o SUA răvăşită, degradată, demoralizată, cu guvernul în mâinile unor "scenarişti" fără scrupule şi autoritari, aplaudat de către presa politică naţională, complice. Poate fi asta America?

***

Conrad Black este unul dintre cei mai remarcabili finanţişti ai Canadei din ultimii 40 de ani şi a fost unul dintre cei mai importanţi editori de ziar din lume. El este autorul biografiilor competente ale lui Franklin D. Roosevelt şi Richard Nixon cât şi a celei mai recente: "Donald J. Trump: A President Like No Other" („Donald J. Trump: Un preşedinte cum nu e altul”, n.r.), care a fost republicată într-o formă actualizată.