Se pregăteşte marea revenire a lui Traian Băsescu?

Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
17.01.2015

Fostul preşedinte-jucător, Traian Băsescu, nu s-a grăbit să ocupe biroul amenajat personal de protejata sa, Elena Udrea, deşi susţinea anterior că, atunci când îşi va încheia mandatul, va merge să se înscrie în PMP. Mulţi s-au tot întrebat în ultima vreme ce anume plănuieşte fostul şef de stat. Zilele acestea, Pavelescu a tot vorbit despre construcţia unei platforme politico-civice pe modelul Convenţiei Democratice a seniorului Corneliu Coposu, platformă care ar putea fi condusă de Traian Băsescu.

"În numele PNTCD, încă din decembrie, i-am făcut o ofertă Preşedintelui Traian Băsescu pentru constituirea unei platforme politico-civice, la care să participe partide şi organizaţii neguvernamentale, pe modelul gândit la începutul anilor 90 de Corneliu Coposu: Convenţia Democratică. Aceasta platformă ar putea câştiga alegerile generale din 2016.

Este nevoie de o resuscitare a forţelor politico-civice vizionare din ţară, pentru a ieşi din criza pe care o traversează partidele politice, compromise în ochii electoratului. Preşedintele Traian Băsescu ar putea deveni liderul acestei mişcări", a afirmat Aurelian Pavelescu.

Ulterior, în cadrul unei emisiunii TV, şeful PNŢCD anunţa că Traian Băsescu "a luat act de această propunere şi sigur urmează să stabilim paşii exacţi zilele viitoare."

"Aceasta este o platformă politică care se construieşte pe ideile preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele poate să fie foarte bine liderul acestei platforme, fără a face parte din niciunul dintre partidele sau organizaţiile civice care vor face parte din aceasta platformă. Eu cred că în luna martie proiectul poate fi deja conturat, obiectivul imediat este la alegerile locale din 2016. Asociaţiile fermierilor, asociaţiile patronatelor şi alte asociaţii care sunt ignorate de actualele mari partide. Avem şi partide: PNTCD, PMP, ANA", a precizat Pavelescu.

Pavelescu consideră că, aceasta platformă politică, care să cuprindă forţele politice şi civice vizionare alte ţării, reprezintă o adevărată necesitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor