Şefa Înaltei Curţi, discuţie pe întuneric cu Dorneanu: "Am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticameră" / Reacţia şefului CCR

Iulia Tarcea
Iulia Tarcea (qmagazine.ro)

Preşedinta Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a declarat miercuri că a avut o discuţie ”pe întuneric” cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, despre decizia CCR privind completurile de cinci judecători. Discuţia a fost purtată nu doar pe întuneric ci şi în secretomanie, judecătoarei cerându-i-se să îşi lase telefonul în anticameră.

„Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate, singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticameră, iar discuţia s-a purtat pe întuneric, atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a declarat Cristina Tarcea, citată de Mediafax, la ieşirea de la CSM.

Şefa Înaltei Curţi a mai precizat că nu a înţeles de ce discuţia s-a derulat în aceste condiţii.

Întrebată ce voia preşedintele CCR, Cristina Tarcea a răspuns: ”O justificare a deciziei CCR pronunţată pe completurile de 5 judecători”.

Reacţia lui Dorneanu

„Singura declaraţie pe care o am de făcut este cuprinsă în decizia Curţii cu privire la completurile de 5 judecători. Eu nu comentez declaraţiile unora sau altora, mai ales când este vorba despre o persoană publică, respectabilă. Eu comentez ce am spus eu. (...) Fiecare comentează şi este răspunzător de comentariile pe care le face. Alte comentarii nu am de făcut. Nu comentez declaraţiile unor oameni publici, mai ales când este vorba despre personalităţi pe care eu le şi respect”, a afirmat preşedintele Curţii Constituţionale, pentru HotNews.ro.

Secţia pentru judecători a CSM a discutat, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată în decembrie 2018 de Inspecţia Judiciară pe numele Cristinei Tarcea. Înainte de intrarea în CSM, şefa Înaltei Curţi a acuzat că acţiunea disciplinară deschisă împotriva sa este "un abuz" şi a arătat cu degetul spre liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit g4media.ro.

"Este un abuz. În ultima vreme tot vorbim despre abuzuri, trebuie să ne uităm foarte atent la toate instituţiile care comit abuzuri. O să vedeţi de ce apreciez că este un abuz".

Redăm mai jos declaraţiile Cristinei Tarcea:

Care e motivul acestui abuz, ce ar urmări?

"O, Doamne! Vă mai aduceţi aminte de declaraţiile politice din august şi septembrie că la Înalta Curte se refuză a se aplica legea? Vă mai aduceţi aminte de interesul direct al preşedintelui Camerei Deputaţilor în organizarea completurilor de 5 judecători? De aceea am spus că am multe declaraţii interesante de făcut despre o discuţie pe care am avut-o cu preşedintele Curţii Constituţionale legat de constatarea conflictului de constituţionalitate, despre o discuţie la fel de interesantă cu domnul Ciorbea. Dar toate la timpul lor."

Reamintim că problema presupusei ilegalităţi a completurilor de 5 judecători a fost pusă pe agenda CCR de însăşi Viorica Dăncilă după ce apelul lui Liviu Dragnea a ajuns la un C5 de la Înalta Curte, complet care, potrivit presei, n-ar fi fost pe placul liderului PSD. După ce a obţinut în urma unei decizii CCR schimbarea primului complet de cinci judecători la care a ajuns apelul în dosarul Bombonica, liderul PSD Liviu Dragnea a contestat şi cel de al doilea complet de la instanţa supremă şi a avut câştig de cauză. Ulterior, în spaţiul public au început să fie lansate atacuri şi la adresa completurilor de 3 judecători.