Şeful ANPC, despre deriva din turism: E ca un blind date. La telefon zice că e blondă, 18 ani, iar la întâlnire vine străbunica sa

Horia-Miron Constantinescu
Horia-Miron Constantinescu (Facebook / ComisarHoriaConstantinescu)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor transmite un mesaj de fermitate şi arată turiştilor că este pregătită să cureţe zonele din care ei deja au fugit, a declarat, joi, la postul B1 TV, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, în cadrul unei discuţii în care fost analizată “deriva în care se află turismul românesc”.

“Mi-aş dori foarte tare cei care ne acuză de aşa ceva să fie nevoiţi să trăiască, la un moment dat în existenţă, situaţia unui blind date (întâlnire pe nevăzute, n.r.), în care la telefon, aşa cum este turismul român, îţi spune, domne`, am 18 ani, blondă, ochi albaştri, picioare lungi, totul conform, iar la întâlnire apare străbunică-sa, bătrână de 82 de ani, fără dinţi în gură, spunând, domne`, nu a putut să ajungă cea cu care ai vorbit la telefon, iată, mă prezint eu.

Suntem în situaţia aceasta, sau suntem în situaţia bancului, sau înţelepciunii populare umoristice, ce vorbeşte despre cei doi care se întâlnesc, unul cu o vacă, unul fără, zice, domne`, vaca dă lapte, nu, zice, dar e bună de carne, nu, dar paşte, nu, dar nu e ascultătoare, păi şi de ce o duci la târg, să o fac de râs”, a precizat Constantinescu, întrebat despre cei care susţin că ANPC, prin controalele şi abaterile expuse, nu face decât să contribuie la denigrarea turismului românesc.

Constantinescu a mai susţinut, totodată, că ANPC, prin acţiunile sale, transmite “un mesaj de fermitate”:

“Arătăm consumatorilor şi turiştilor că suntem pregătiţi să curăţăm zonele din care ei deja au fugit, pentru că nu am gonit noi turişti. Turiştii aveau rezervări în alte destinaţii la nivelul altor ţări încă din primăvară sau de iarna trecută. Ei ştiau că nu mai vor pe litoralul românesc, ei ştiu că nu mai vor la muntele din România. Ceea ce noi încercăm să transmitem este că facem curat, că suntem serioşi în ceea ce facem”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne