Şeful deputaţilor PNL: PSD aruncă în aer finanţele României! Tocmai a angajat cheltuieli de 65 de miliarde

Florin Roman
Florin Roman (Epoch Times România)

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, că liberalii intenţionează să atace la Curtea Constituţională legea privind rectificarea bugetară - varianta modificată de PSD - dacă actul normativ va fi adoptat de Parlament. Nemulţumirea vine după ce pesediştii au forţat unele amendamente în comisiile de specialitate, inclusiv majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.

"Într-o singură şedinţă, cea reunită a comisiilor de buget-finanţe, din Camera Deputaţilor şi Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul naţional. Spun un PSD ilegitim, întrucât toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România şi minorităţi naţionale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scenă de Marcel Ciolacu şi compania", a afirmat Roman.

Conform liderului PNL, după eşecul moţiunii de cenzură, este a doua oară în doar o lună de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul.

"PSD nu ar fi putut obţine cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără 'votul de aur' al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian. Adoptarea raportului, precum şi a altor proiecte cu impact bugetar uriaş (pensii, salarii profesori, alocaţii, ISR, Start Up, catedrala şi facilitaţi învăţământ) înseamnă pe o perioadă de 4 luni din anul 2020 şi pentru 2021, un total de circa 65 miliarde de lei. Tunul pe care PSD îl dă României loveşte în siguranţa fiecărui cetăţean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecinţele se vor vedea curând în evaluările agenţiilor de rating", a declarat Roman.

În final, liderul liberal a anunţat că PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanţare, care pun în pericol stabilitatea economică a României.

"PSD, numele tău este iresponsabilitate!", a conchis Roman.