Senator american: Moscova umileşte Washingtonul în conflictul sirian

Preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senatul SUA a declarat că armata americană ar trebui să plece din Siria dacă acţiunile sale sunt dictate de Rusia şi de riscul unei confruntări cu aceasta.
Senatorul republican John McCain
Senatorul republican John McCain (Laura Segall / Getty Images)

Senatorul republican John McCain susţine că este umilitor faptul că Moscova dictează politica americană în Siria, după ce avioanele de luptă americane au fost nevoite să îşi schimbe rutele de zbor pentru a evita coliziuni cu avioanele ruseşti care operează în ţara arabă.

“Nu ni se poate spune ce să facem de către ruşi, unde putem să zburăm cu avioanele noastre. Este ruşinos. Este umilitor”, a declarat joi McCain.

Moscova şi-a început campania militară în 30 septembrie, la cererea preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Rusia susţine că până acum a desfăşurat peste 110 lovituri împotriva grupului terorist Statul Islamic (ISIL) şi că a ucis sute de militanţi.

Dar în ciuda faptului că obiectivul declarat al misiunii Moscovei în Siria este susţinerea guvernului din Damasc în lupta sa împotriva ISIL, SUA şi aliaţii săi afirmă că avioanele ruseşti atacă în mare parte ţinte care nu aparţin acestui grup terorist.

De altfel, SUA învinuieşte Rusia că se află în Siria doar pentru a înlătura orice opoziţie rebelă la adresa puterii aliatului său, Assad.

Pentagonul a anunţat, miercuri, că SUA a adoptat măsuri pentru a asigura o distanţă sigură de avioanele de luptă ruseşti care zboară deasupra Siriei.

McCain, preşedintele republican al Comitetului pentru Servicii Armate din Senatul SUA, a declarat că Washingtonul ar trebui să plece pur şi simplu din Siria “dacă toate acţiunile voastre [al SUA] sunt dictate de riscul unei confruntări cu Rusia.”

Săptămâna trecută, acesta a declarat pentru CNN că bombardierele ruseşti au lovit militanţi antrenaţi de CIA în Siria.

“Pot confirma în mod absolut că au fost lovituri direcţionate împotriva recruţilor noştri din Armata Siriană Liberă, care au fost înarmaţi şi pregătiţi de CIA, deoarece comunicăm cu oamenii de acolo”, a susţinut el.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, a declarat vineri că SUA şi Rusia vor relua dialogul pentru evita accidentele în spaţiul aerian sirian.