Senatul francez a aprobat legea certificatelor de vaccinare în locuri publice, cu amendamente. Legea este retrimisă în Cameră

Sute de mii de persoane au participat, sâmbătă 24 iulie 2021, în Franţa, la manifestaţii împotriva obligativităţii vaccinării
Sute de mii de persoane au participat, sâmbătă 24 iulie 2021, în Franţa, la manifestaţii împotriva obligativităţii vaccinării (CLEMENT MAHOUDEAU / AFP via Getty Images)

Duminică dimineaţa, Senatul francez a aprobat proiectul legislativ care introduce vaccinarea obligatorie a personalului sanitar şi impune prezentarea certificatelor medicale pentru accesul în locurile publice.

Însă textul conţine unele amendamente, care îl întorc în Camera Deputaţilor pentru reexaminare.

Printre principalele modificări aduse de Senat se numără condiţionarea utilizării acestui certificat de imunitate de starea de urgenţă sanitară, care a fost prelungită până la 31 octombrie.

Citiți și Sute de mii de persoane protestează în toată Europa împotriva obligativităţii vaccinării [video]

De asemenea, senatorii au eliminat necesitatea prezentării certificatului în centrele comerciale, la cererea guvernului, astfel că acesta va fi necesar doar la intrarea în baruri, cafenele, restaurante, mijloacele de transport pe distanţe mari, muzee, monumente şi evenimente culturale.

Senatul a respins obligativitatea certificatului de vaccinare la intrarea în terase, considerând că riscul de infectare este mai mic, şi a exceptat minorii până la vârsta de 18 ani, până la 30 septembrie.

Lucrătorii din unităţile de alimentaţie publică şi din alte unităţi de risc vor trebui să se vaccineze până la 15 septembrie.

Citiți și Peste o sută de mii de persoane demonstrează împotriva vaccinării obligatorii în Franţa

Altă măsură care a fost aprobată în cadrul discuţiilor de sâmbătă, care au durat până la votul de la primele ore ale dimineţii, este că sancţiunea pentru personalul sanitar care refuză să se vaccineze după două luni nu va fi în niciun caz concedierea, aşa cum prevedea proiectul depus de guvern.

În ultimele săptămâni, Franţa a fost scena unor manifestaţii de amploare - la care au participat sute de mii de persoane - cauzate de proiectul legislativ iniţiat de Guvernul Macron.

Citiți și Guvernul francez are în vedere să impună obligativitatea vaccinării COVID la persoane cu vârsta între 24-59 ani

Franţa a raportat în ultimele zile creşterea semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19, boala produsă de virusul Wuhan, ajungând chiar la 25.000 de cazuri pe zi. Cu toate acestea, numărul spitalizărilor zilnice a rămas neschimbat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe