Sergiu Litvinenco: Prin adresarea la Curtea Constituţională, Stoianoglo s-a arătat practic bătut în lupta cu corupţia

Sergiu Litvinenco, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova
Sergiu Litvinenco, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (gov.md)

Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, şi unul dintre autorii Legii care include mecanismul de evaluare a performanţei procurorului general şi demiterea acestuia, a reacţionat critic la sesizarea lui Alexandr Stoianoglo către Curtea Constituţională privind constituţionalitatea prevederilor legale care au instituit acestuia calitatea de membru de drept în componenţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

„E simbolic faptul că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu mai vrea să participe la şedinţele Consiliului Suprem de Securitate. Şi asta într-o ţară în care corupţia a fost declarată drept principala ameninţare la adresa securităţii. Prin aceasta s-a arătat practic bătut în lupta cu corupţia. Nu este primul şi nici ultimul înalt demnitar care a cedat.

Poate, totuşi, Alexandr Stoianoglo decide să-i lase posibilitatea următorului procuror general să poată participa la şedinţele CSS? Societatea mizează foarte mult pe implicarea procuraturii în acest proces. Mai mult, este chiar obligaţia acesteia. Dar nu poţi să impui omului dacă nu vrea şi dacă nu poate...”, a scris Litvinenco într-o postare pe contul personal de Facebook.

Precizăm că Alexandr Stoianoglo a depus, miercuri, o sesizare la Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii prevederilor legale care au instituit pentru procurorul general calitatea de membru de drept în componenţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Acesta s-a adresat Curţii Constituţionale după ce la şedinţa din 10 august a CSS, preşedinta Maia Sandu a obiectat procurorului general urmărirea penală a mai multor persoane, inclusiv reprezentanţi ai actualei opoziţii parlamentare, solicitând, în acelaşi timp, raportarea mai multor cauze penale pendinte. Maia Sandu s-a referit atunci la Vlad Plahotniuc, Serghei Iaralov, Ilan Şor, Constantin Botnari, Vladimir Andronachi, Gheorghe Cavcaliuc şi Veaceslav Platon.