Simona Halep triumfă la Wimbledon! A învins-o pe Serena Williams în mai puţin de o oră (video)

Simona a reuşit cel mai bun meci al carierei în finala competiţiei londoneze unde s-a impus fără nici o emoţie în faţa fostei lidere mondiale, scor final 6-2, 6-2, o zi scrisă cu litere de aur pentru sportul românesc.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Wimbledon/facebook)

Simona Halep (27 ani, 7 WTA) a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a lăsat-o fără replică pe americanca Serena Williams (37 ani, 10 WTA), un meci perfect făcut de campioana noastră care a avut nevoie de doar 55 de minute de joc efectiv pentru a-şi asigura prestigiosul trofeu. Scor final 6-2, 6-2.

Simona a fost magistrală, a făcut unul din cele mai bune meciuri din carieră, depăşind-o pe adversara sa la toate capitolele, obţinând binemeritat cel de-al doilea titlu de Mare Şlem din carieră.

Reprezentanta noastră va urca în urma acestei performanţe trei poziţii în ierarhia WTA, până pe locul 4.

Pentru sportiva de la malul Mării Negre aceasta a fost cea de-a cincea finală de Grand Şlam jucată - trei la Roland Garros şi una la Australian Open.