Şoşoacă, derapaj uluitor în Parlament: Arafat, cu armata lui de 90.000 de afgani, va intra peste noi în case să ne vaccineze obligatoriu

Diana Şoşoacă
Diana Şoşoacă

Senatoarea ex-AUR Diana Şoşoacă a lansat, joi, în plenul Parlamentului, un atac la adresa alianţei PSD-PNL-UDMR şi a acuzat că românii ar urma să fie vaccinaţi cu forţa în propriile locuinţe de către “Raed Arafat, cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de imigranţi”.

Totodată, Şoşoacă a ameninţat cu proteste masive dacă se adoptă certificatul verde şi se va impune vaccinarea obligatorie, invocând dreptul la nesupunere civică.

“Şi vă spun un lucru: există legitimă apărare. În condiţiile în care veţi încerca să ne obligaţi la vaccinare şi veţi intra peste noi în casă, atunci să ştiţi că avem dreptul să ne apărăm viaţa în legitimă apărare”, a precizat senatoarea.

De asemenea, Şoşoacă a mai criticat faptul că în guvern este o singură "femeie de sex feminin”, acuzând că acest lucru are loc din cauza existenţei unei dictaturi “sanitaro-militară” în România.

În continuare, redăm discursul integral susţinut de Şoşoacă în plenul Parlamentului, înaintea votului pentru noul Guvern:

Nu m-aş fi gândit niciodată, şi cred că nici dumneavoastră, că PSD şi cu PNL vor reuşi vreodată să guverneze împreună. De fapt suntem în geometria neeuclidiană: două paralele se întâlnesc la un punct infinit. Dacă vă spun şi de Teorema lui Bezout v-am băgat în ceaţă total. Pentru că suntem în geometria hiperbolică în care literatura lui Kafka poate fi transpusă în planul realităţii.

Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situaţie sanitară, poate ar fi fost bine un pic de dictatură militară aici prin Parlament dar, în condiţiile unei dictaturi sanitare, să avem şi dictatură militară, nu mă mai gândesc decât la proiectul domnului Raed Arafat, cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de imigranţi care va intra peste noi în case şi ne va vaccina obligatoriu.

Avem un Guvern pe care îl propuneţi în care există o singură persoană de sex feminin. Nu gen. Sex feminin. Nu aveţi ale doamne capabile să ocupe funcţii în acest Guvern? Sau pentru că discutăm despre armată şi dictatură militară, sanitaro-militară, aveţi doar o singură doamnă în acest Guvern? Cu tot respectul pentru doamna Firea. E bine că sunteţi la Ministerul Familiei. O să vă fac câteva vizite doamna Firea, pentru că avem de rezolvat nişte treburi.

Eu vă spun un singur lucru, domnule general Ciucă. Nu ştiu cum e armata acolo, că e cu ordin, ascultare şi supunere, dar vă spun, în calitate de jurist, că există principiul lui Thoreau. Dreptul la nesupunere civică. În momentul în care veţi avea paşaportul verde, sau poate instituiţi paşaportul kaki, aprobat în Parlament, şi veţi impune vaccinarea obligatorie, vă spun că eu, personal, voi scoate cât de mulţi români pot în stradă, şi cred că şi George Simion la fel, şi aveţi cuvântul meu că veţi avea parte de cea mai mare nesupunere civică prin care poporul român îşi va redobândi libertatea. Eu zic să vă dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă. Nu voi putea niciodată să votez un astfel de guvern. În condiţii de dictatură sanitară, numai de dictatură militară nu am nevoie. Şi văd că îl tot păstraţi acolo pe domnul Raed Arafat, cu cei 90.000 de soldaţi care, cumva, vor veni cu o plăcere deosebită peste noi în case.

Şi vă spun un lucru: există legitimă apărare. În condiţiile în care veţi încerca să ne obligaţi la vaccinare şi veţi intra peste noi în casă, atunci să ştiţi că avem dreptul să ne apărăm viaţa în legitimă apărare. Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă.