Spital din Câmpina cu 70 de medici şi 300 de paturi tratează doar 18 pacienţi / Directorul unităţii: "Eu doar aplic politica statului"

Spitalul Municipal Câmpina
Spitalul Municipal Câmpina (spitalcampina.ro)

Spitalul Municipal din Câmpina, cu 70 de medici, 200 de asistente şi 300 de paturi, tratează 18-20 de pacienţi, unul confirmat cu Covid-19 iar ceilalţi fiind suspecţi de infectare şi având diverse comorbidităţi, a declarat, pentru Mediafax, directorul unităţii medicale, după ce în spaţiul media au apărut informaţii că spitalul ar trata un singur pacient.

Astfel, dr. Călin Tiu a explicat, joi, că, în afara pacienţilor cu Covid sau suspectaţi de infectare, spitalul pe care îl administrează nu poate primi pacienţi “obişnuiţi” din cauza riscului de contractare a virusului.

Întrebat ce se întâmplă cu pacienţii care nu au Covid-19, doctorul Tiu a declarat că nu este decizia spitalului.

“Aceşti pacienţi care nu corespund criteriilor Covid pentru a intra în spitalul nostru sunt direcţionaţi către alte spitale, non covid, Spitalul Judeţean Ploieşti, Spitalul din Sinaia, Băicoi, Vălenii de Munte. Eu vă asigur că în cele 40 de judeţe ale României există fix aceeaşi situaţie, în fiecare spital suport Covid. Aşa s-a gândit lupta cu Covidul”, a punctat Călin Tiu.

În plus, directorul spitalului a afirmat că el “pune în practică politica statului, aşa cum este ea făcută”, adăugând că nu este locul său să aprecieze dacă este bine sau nu ceea ce s-a decis la nivel naţional.

Explicaţiile dr. Călin Tiu vin în contextul în care, miercuri, în cadrul unei emisiuni la Radio România Actualităţi, jurnalista Simona Uţă a declarat că spitalul din Câmpina ar trata un singur pacient, respectiv persoana confirmată de infectare cu coronavirus.

Întrebată de realizatorul emisiunii care este situaţia locurilor din spitalul respectiv, jurnalista, citată de dâmboviţeanul.com, a răspuns:

“Da! Avem şi la Spitalul de Boli infecţioase, care este în prima linie, dedicat cazurilor COVID. Avem şi la Spitalul Municipal – Câmpina care este spital – suport . Aici sunt 300 de paturi, 70 de medici specialişti, peste 200 de asistente şi un singur pacient infectat, internat la ATI în stare gravă. E mare tristeţe în zona Câmpina şi în comunele din jur. Toată lumea aşteaptă redeschiderea acestui spital pentru bolnavii cronici, acum, după data de 15 mai. Nu se va întâmpla! Va rămâne spital – suport, pregătit oricând să primească pacienţii COVID”.