Stanislav Pavlovschi: Harunjen nu va fi demis, va înceta raportul de serviciu, fiind numit în funcţie ilegal

Constituţia R. Moldova nu prevede procedura pentru anularea actului de numire în funcţie a procurorului general, de aceea parlamentul şi preşedintele pot decide cum repară ilegalitatea, afirmă ex-judecătorul CEDO.
Stanislav Pavlovschi, vicepreşedinte a Platformei DA (facebook.com/Stanislav Pavlovschi)
Ştefan Sârbu
11.07.2019

Vicepreşedintele Platformei DA, Stanislav Pavlovschi, fost procuror şi ex-judecător la CEDO, constată că în ultimul timp, tot mai mulţi jurişti îşi exprimă opinia că, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, procurorul general poate fi demis de către preşedintele ţării doar la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

În opinia expertului, remarcile ar fi corecte, însă în cazul lui Eduard Harunjen nu este vorba de demiterea procurorului general, ci de constatarea caracterului ilegal al actului numirii lui în funcţie şi necesitatea reparării acestei ilegalităţi.

„Constituţia nu prevede nicio procedură pentru anularea actului de numire a procurorului general în funcţie nici careva interdicţii referitor la repararea acestui gen de ilegalităţi. Prin urmare, se constată existenţa unei situaţii de caracter excepţional, care nu este reglementată de niciun act normativ, unei situaţii de vid legislativ”, explică fostul procuror pe pagina sa de Facebook.

Stanislav Pavlovschi crede că în condiţiile existenţei unui vid legislativ, parlamentul şi preşedintele, fiind aleşi direct de popor şi fiind exponenţi ai puterii suverane a poporului, pot decide care este calea cea mai corectă de procedură. „Cei care încearcă să reducă discuţia doar la demisia procurorului general, puţin trişează.”

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat la 9 iulie hotărârea prin care a constatat încălcări la procedura de selectare a procurorului general şi a recomandat preşedintelui să emită decretul privind constatarea încetării raportului de serviciu cu Eduard Harunjen, care în repetate rânduri a declarat că nu are motive să-şi dea demisia.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor