Ştiri pe scurt: Pugilistul român Mustafa Arsen, calificat în semifinalele Campionatului Mondial de la Sofia

(RHONA WISE / AFP / Getty Images)

Pugilistul român Mustafa Arsen şi-a asigurat o medalie la Campionatele Mondiale de box pentru tineret de la Sofia, după ce l-a învins, luni, la puncte (decizie în unanimitate, 3-0), pe ucraineanul Artur Prigoda şi s-a calificat în semifinalele categoriei 60 kg.

* Antrenorii de la Colegiul Naţional Sportiv ''Cetate'' Deva desfăşoară o amplă campanie de preselecţie a fetiţelor care doresc să se pregătească pentru a ajunge mari campioane la gimnastică artistică, acţiunea urmând să se finalizeze pe 31 mai cu o nouă testare ce va avea loc la sala olimpică a liceului. Grupul ţintă al tehnicienilor sunt fetiţele cu vârsta cuprinsă între cinci şi maxim opt ani, preselecţiile fiind organizate în mai multe şcoli din judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud.

* Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru şi Oksana Kalaşnikova (Georgia) a fost învinsă cu 6-3, 6-0 de cuplul Jelena Jankovic (Serbia)/Alisa Kleibanova (Rusia), luni, în manşa inaugurală a probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 710.000 dolari.

* Veteranul galez Ryan Giggs, 40 ani, va asigura interimatul pe banca tehnică a echipei de fotbal Manchester United, până când va fi numit un nou antrenor care să-i succeadă lui David Moyes, demis marţi de campioana Angliei.

* FC Zurich a câştigat Cupa Elveţiei la fotbal, luni, la Berna, după o finală umbrită de incidente în care a învins pe FC Basel cu scorul de 2-0, după prelungiri.

* Inaugurarea oficială a stadionului din Cuiaba, unul din cele patru încă neterminate din totalul de 12 arene ale Cupei Mondiale de fotbal din 2014, va avea loc pe 7 sau pe 14 mai şi nu sâmbăta viitoare aşa cum era prevăzut, conform autorităţilor braziliene.

* Belgianul Johan Bruyneel, fost director al unor ciclişti de top precum Lance Armstrong şi Alberto Contador, a fost suspendat pe 10 ani pentru implicarea lor în fenomenul dopajului, a anunţat Asociaţia americană anti-doping (USADA).

* Americanul Mebrahtom Keflezighi şi kenyana Rita Jeptoo au câştigat, luni, maratonul de la Boston, la un an după ce ediţia din 2013 a fost însângerată de un atac terorist. Meb Keflezighi, originar din Eritreea, a devenit primul american care se impune în maratonul de la Boston în ultimii 30 de ani, cu timpul de 2 h 08 min 37 sec, devansând doi kenyeni, Wilson Chebet, 2 h 08 min 48 sec, şi Franklin Chepkwony, 2 h 08 min 50 sec. La feminin, Rita Jeptoo a stabilit un nou record al cursei, 2 h 18 min 57 sec, aceasta fiind a treia sa victorie în maratonul de la Boston (2006, 2013) şi a doua consecutivă.

* Emiratul Qatar, gazda turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2022, intenţionează să construiască doar 8 din cele 12 stadioane propuse în candidatura sa, iar noua ofertă de arene va fi supusă aprobării FIFA, a anunţat comitetul de organizare, citat de Reuters.

* Antrenorul Rick Adelman, de la Minnesota Timberwolves, şi-a anunţat retragerea din liga nord-americană de baschet (NBA) după o carieră de 23 de ani în care a pregătit diferite echipe, relatează agenţia Reuters.

* Portarul spaniol Andres Palop, de la echipa germană Bayer Leverkusen, plănuieşte să se retragă din fotbal la finalul acestui sezon din Bundesliga, relatează agenţia Reuters.

* Rogerio Ceno (41 ani), portarul-golgheter şi căpitanul echipei de fotbal FC Sao Paulo, a primit din partea "Guinness Book", cu ocazia debutului campionatului Braziliei, certificatele celor trei recorduri mondiale. Recordurile portarului au fost stabilite la finele sezonului 2013: cel mai mare număr de meciuri oficiale disputate pentru acelaşi club, cel mai mare număr de meciuri în calitate de căpitan de echipă şi cel mai mare număr de goluri pentru un portar.

* Burnley şi-a asigurat promovarea în Premier League, luni, după ce a învins pe Wigan cu scorul de 2-0, luni, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 44-a a ligii secunde engleze de fotbal — Championship.

* New York Knicks l-a concediat pe antrenorul Mike Woodson după ratarea calificării în faza playoff a campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a anunţat franciza new-yorkeză.

* Pivotul Joakim Noah, piesă de bază a echipei Chicago Bulls, a fost ales luni cel mai bun fundaş al anului în campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport