Ştiri pe scurt: U Cluj - Dinamo 2-3, în ultima partidă etapei a 2-a a Ligii I de fotbal

(JOHN THYS / AFP / Getty Images)

Dinamo Bucureşti a învins pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2 (3-1), luni seara, pe Cluj Arena, în ultima partidă din etapa a 2-a a Ligii I de fotbal. Oaspeţii au deschis scorul prin Cosmin Matei (10), din penalty, în urma unei faze la care portarul Robert Veselovsky a fost eliminat pentru fault la acelaşi Matei. ''U'' a restabilit egalitatea prin Emil Ninu (26), însă Dinamo a mai punctat de două ori până la pauză, prin Valentin Lazăr (34) şi Kamil Bilinski (45). Karim Boutadjine a mai înscris pe final (83), dar gazdele nu au reuşit egalarea.

* Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate cu CSMS Iaşi, 0-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii I de fotbal. Gazdele au avut o bară, prin italianul Cosimo Figliomeni (41). Ieşenii au jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea lui Mihalache (39).

* Naţionala feminină de fotbal a României a debutat cu dreptul în turneul amical organizat în Ungaria, 'Balaton Cup', învingând cu scorul de 2-1 reprezentativa gazdă, Ungaria, informează FRF pe site-ul său oficial. Golurile echipei pregătite de Mirel Albon au fost marcate de Talosi Szabina (autogol) şi Adina Giurgiu. Pentru gazde punctat Fanni Vago. În urma acestui succes, România s-a calificat în finala turneului, pe care o va disputa marţi împotriva Slovaciei, care la rândul ei a câştigat cu 2-1 în faţa Croaţiei.

* Mijlocaşul argentinian Pablo Brandan, fost jucător al Unirii Urziceni şi al Stelei, va fi prezentat oficial, marţi, de noua sa echipă, CS Universitatea Craiova, anunţă site-ul oficial al clubului din Bănie. Brandan a efectuat luni primul său antrenament sub comanda antrenorului Jerry Gane.

* Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger din San Marino, luni, după ce a dispus cu 6-3, 6-1 de spaniolul Enrique Lopez-Perez, în runda inaugurală. Ungur (29 ani, 157 ATP) a avut nevoie de o oră şi 25 de minute pentru a trece de ibericul de 23 ani, aflat pe locul 217 în ierarhia mondială.

* Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Lucie Safarova (Cehia/N. 15), cu 6-4, 6-2, luni, în runda inaugurală a turneului WTA de la Montreal, Rogers Cup, dotat cu premii totale de 2.440.070 dolari. Cîrstea (24 ani, 36 WTA), care a cedat după 69 de minute, s-a ales cu un cec de 7.215 dolari şi un punct WTA.

* Selecţionata României a pierdut cele trei meciuri din Grupa A a Campionatului European de baschet feminin Under-16, Divizia B, la Tallinn (Estonia), şi va juca pentru locurile 9-17. Echipa antrenată de Mădălin Piperea a fost întrecută luni de Irlanda cu scorul de 54-46 (17-17, 7-15, 20-2, 10-12), Irina Enache (12 puncte, 5 recuperări) fiind cea mai bună jucătoare a tricolorelor.

* 19 echipe însumând peste 120 de ciclişti profesionişti, dintre care 13 continentale şi naţionale, vor participa la cea de-a VIII-a ediţie a 'Turului ciclist al Ţinutului secuiesc', ce va avea loc în perioada 6-9 august în judeţele Covasna şi Harghita. Organizatorii evenimentului au precizat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că la start se vor alinia echipe din Bulgaria, Japonia, Serbia, Turcia, Rusia, Cehia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Grecia, Kazahstan şi România.

* Arbitrul român Alexandru Tudor va conduce meciul dintre Zenit Sankt Petersburg, vicecampioana Rusiei, şi formaţia cipriotă AEL Limassol, care va avea loc miercuri 6 august, de la ora 19,00 (ora României), pe stadionul ''Petrovski'', în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Alexandru Tudor (42 ani), arbitri internaţional din 2001, va fi ajutat de arbitrii asistenţi Aurel Oniţă şi Octavian Şovre, în timp ce arbitru de rezervă a fost delegat
Radu Petrescu.

* Arbitrul român Istvan Kovacs va oficia la meciul dintre formaţia norvegiană Rosenborg Trondheim şi Karabukspor (Turcia), care se va juca joi, de la ora 20,00 (ora României), pe stadionul ''Lerkendal'', în manşa secundă a turului trei preliminar al Europa League la fotbal. Kovacs (29 ani), arbitru internaţional din 2009, care a condus recent trei meciuri la Campionatul European Under-19, este la prima partidă din actualul sezon al cupelor europene. Istvan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenţi Miklos Istvan Nagy şi Vasile Florin Marinescu, iar arbitru de rezervă va fi Adrian Comănescu.

* Fostul selecţioner al Greciei, Fernando Santos, a fost suspendat pentru opt meciuri internaţionale după ce a fost eliminat în timpul meciului cu Costa Rica de la Cupa Mondială 2014, a anunţat Federaţia Internaţională de Fotbal într-un comunicat dat publicităţii luni. FIFA a precizat că Santos, care a fost trimis în tribune în finalul prelungirilor partidei din optimile de finală ale Mondialului brazilian, disputată pe 29 iunie, s-a făcut vinovat de "mai multe acte de comportament nesportiv faţă de oficialii meciului".

* Cunoscutul baschetbalist francez Tony Parker s-a căsătorit cu partenera sa Axelle Francine, a anunţat luni revista People, precizând că fericitul eveniment a avut loc sâmbătă la San Antonio. Conform publicaţiei specializate în celebrităţi, coordonatorul de joc al echipei San Antonio Spurs, în vârstă de 32 ani, nu a invitat decât câţiva prieteni şi membri ai familiei sale, pentru o seară foarte simplă, departe de fastul primei sale căsătorii, cu celebra actriţă americană Eva Longoria.

* Triatlonistul rus Egor Leontiev a decedat în cursul Campionatelor Rusiei la această disciplină, organizate sâmbătă şi duminică la Nijni-Novgorod (400 km est de Moscova), a anunţat luni agenţia rusă de presă RIA-Novosti. Leontiev (26 ani) şi-a pierdut cunoştinţa în timpul probei de alergare şi nu a mai putut fi reanimat de paramedici, potrivit agenţiei ruse.

* Succesul tehnologiei de linia porţii (goal-line) a determinat Federaţia olandeză de fotbal (KNVB) să ceară FIFA autorizaţia de a experimenta arbitrajul video, scrie ediţia online a ziarului l'Equipe. KNVB doreşte să instaleze un arbitru într-un studio al stadionului echipat cu ecrane de televiziune, aşa cum se face la rugby. În cazul acordului FIFA, federaţia olandeză va fi prima care va recurge la arbitrajul video.

* Cehul Petr Vakoc (Omega Pharma) a câştigat luni etapa a 2-a a Turului ciclist al Poloniei, disputată pe traseul Torun-Varşovia, fiind cronometrat pe distanţa de 226 km în 5h22'54'', şi a îmbrăcat tricoul galben, de lider al clasamentului general individual. Rutierul ceh, un neoprofesionist de la echipa Omega Pharma care a evadat cu 2 km înainte de sosire, a fost urmat la 21'' de pluton, al cărui sprint a fost bătut de australianul Michael Matthews, urmat de belgianul Boris Vallee.