Stoicismul: o înaltă şi sublimă filozofie creatoare de virtuţi

Practica stoică de a consemna zi de zi, într-un jurnal, ce ai facut bine sau rău este o adevărată filozofie de viaţă. (Pixabay)
Simona Milea
26.06.2021

Stoicismul a fost una dintre cele mai influente şcoli filozofice elene. Perioada sa de glorie a fost înregistrată între secolul al III-lea î.Hr. şi secolul II d.Hr. Această filozofie încearcă să elimine emoţiile distructive, cultivându-le pe cele pozitive, afirmând că într-o viaţă umană este cea în care aplicăm raţiunea pentru a îmbunătăţi societatea, cât şi pe noi înşine.

Ce este stoicismul?

Stoicismul este o şcoală filozofică fondată de Zenon de Citium, în anul 300 î.Hr la Atena, a cărui doctrină s-a bazat pe controlul faptelor, lucrurilor şi pasiunilor ce tulbură viaţa, dezvoltând curajul şi raţiunea caracterului personal.

O altă caracteristică fundamentală pe care se bazează este aceea de a discerne ceea ce putem şi ce nu putem controla şi de a acţiona în funcţie de acest discernământ. Nu putem controla evenimentele ce apar în afara sferei noastre de acţiune - putem avea control doar asupra noastră şi a răspunsurilor noastre la aceste evenimente externe.

Stoicii aveau convingerea că fericirea stă în VIRTUTE şi că judecăţile noastre trebuie formate pe baza faptelor, nu a cuvintelor. Scopul lor final era să obţină liniştea, fericirea şi înţelepciunea, independent de bunurile materiale.

Voinţa unui individ trebuie să fie puternică - pentru a controla sentimentele, emoţiile sau orice alte adversităţi, se apelează la raţiune şi virtute personală. Acestea dau naştere unei atitudini morale legată de forţa caracterului, obţinându-se imperturbabilitatea şi un anumit grad de independenţă faţă de lumea externă. Deşi era o doctrină fundamental etică, avea şi propriile concepţii logice şi fizice.

Conform stoicismului cheia fericirii se găseşte în „ataraxie”: echilibrul obţinut când rămâi netulburat, individul trebuind să rămână indiferent la lucrurile materiale şi să se abţină de la a judeca. Prin urmare stoicul voia să trăiască după raţiune şi fără patimi, înţelegând pasiunea ca o abatere de la natura raţională a fiinţei umane şi dorind să-şi domine reacţiile prin autocontrol. De aceea promovau o viaţă în ton cu legile naturale.

Practica de sine în filozofia stoică este un proces anevoios prin care subiectul ajunge - prin schimbarea viziunii asupra lui însuşi, a vieţii şi a universului - să-şi conştientizeze locul pe care îl are în lume cât şi sistemul propriu de necesităţi. Toate acestea vor duce la transformarea sinelui, ce ajunge să se identifice cu o natură ce nu a avut ocazia să se manifeste în el.

În doctrina stoică sunt recunoscute trei faze: prima, condusă de Zenon şi Chrysippus, numită „Stoicismul antic”; a doua, caracterizată de contribuţia lui Panecio şi Posidonio, este cunoscută sub numele de „Stoicism mediu” şi în cele din urmă „Noul Stoicism” reprezentat de Seneca, Epictet şi Marcus Aurelius.

În perioada elenistă, această filozofie a câştigat o mare popularitate în întreaga lume greco-romană, în special în rândurile elitelor romane. Perioada sa de preeminenţă începe din secolul al III-lea î.Hr şi ţine până la sfârşitul secolului al II-lea d.Hr. După această dată dă semne de epuizare, care au coincis cu descompunerea socială a înaltului Imperiu Roman şi creşterea popularităţii creştinismului, care va împrumuta multe concepte de la stoici. Renaşterea reanimă interesul pentru filozofia lui Epictet şi a lui Marcus Aurelius. Ulterior Montaigne, Descartes şi Pascal vor fi profund marcaţi de lecturile operelor acestor doi mari gânditori.

Cine au fost filozofii Noului Stoicism?

Filozofii Noului Stoicism au devenit cei mai renumiţi dintre stoici - mai cunoscuţi decât stoicii antici - iar operele lor sunt păstrate în număr mai mare, materializând împământenirea stoicismului ca principală doctrină a elitelor romane.

Stoicismul roman se remarcă prin aspectul său eminamente practic, unde consideraţiile logice, metafizice sau fizice ale stoicismului antic ocupă un loc secundar, pentru a dezvolta mai presus de toate aspectul etic al şcolii. Principalii exponenţi ai acestei etape au fost: Lucius Anneo Seneca (4 î.Hr - 65 d.Hr) cel mai cunoscut stoic, Epictet (50 - 130 d.Hr) născut sclav şi Împăratul Marcus Aurelius (121-180 d.Hr) ultimul dintre cei „Cinci Buni Împăraţi”. Operele acestora permit abordarea într-un mod simplu şi didactic a principalelor aspecte ale stoicismului, deşi nu au introdus niciun element esenţial, original în doctrină.

Pentru Marcus Aurelius, stoicismul a oferit un cadru pentru a face faţă stresului zilnic ca lider al unuia dintre cele mai puternice imperii din istoria omenirii. Imperiul Roman era condus cu o putere absolută sub îndrumarea înţelepciunii şi a virtuţii. Asta îl diferenţiază pe Marcus Aurelius de majoritatea liderilor mondiali din trecut şi prezent. Trebuie să aprofundăm jurnalul lăsat de el numit „Meditaţii”, ce conţine gânduri private ale celui mai puternic om din lume, auto-atenţionări despre cum să fie mai virtuos, mai drept, mai înţelept şi mai imun la tentaţii.

După moartea sa, imperiul este afectat de crizele economice, şi la scurt timp apare neoplatonismul, cu care stoicismul nu se poate confrunta în anul 250 d. Hr. Acesta va înlocui stoicismul ca doctrină principală a elitelor, după care urmează ascensiunea creştinismului, care va afecta negativ toate şcolile filozofice eleniste. Unele dintre învăţăturile lor vor fi respinse ca fiind contrare doctrinei creştine, dar multe vor fi adoptate.

Principiile filozofiei stoice

Stoicii au afirmat că libertatea şi liniştea pot fi obţinute numai ignorând confortul material, norocul exterior şi dedicându-te unei vieţi ghidate de principiile raţiunii şi virtuţii.

Ei împărţeau filozofia în trei părţi: logica (teoria cunoaşterii şi ştiinţei ce include retorica şi dialectica), fizica (ştiinţa despre lume şi lucruri) şi etica (ştiinţa comportamentală).

Toate se referă la aspecte ale aceleiaşi realităţi: universul în ansamblu şi cunoştinţe despre el. Această realitate poate fi explicată şi înţeleasă ca întreg, pentru că este o structură organizată raţional din care omul face parte integrantă, cea mai importantă parte fiind etica.

Etica morală stoică

Evenimentele lumii sunt riguros aranjate, iar omul poate doar să-şi accepte propriul destin, ce se bazează fundamental pe a trăi conform legilor firii. Omul trebuie să ştie ce fapte sunt adevărate şi pe ce se bazează adevărul său.

Binele şi răul constau în a trăi în conformitate cu raţiunea, evitând manifestările pasionale, ce sunt abateri de la natura noastră raţională. Patosul este opusul raţiunii, ceva ce nu poate fi controlat, deci trebuie evitat. Durerea, plăcerea sau frica pot fi şi trebuie stăpânite prin autocontrolul exercitat prin raţiune şi imperturbabilitate (ataraxie). Acestea se vor manifesta când înţelegem că tot ceea ce se întâmplă face parte dintr-un plan divin sau cosmic. Doar ignoranţii nu iau în seamă legile universale şi se lasă purtaţi de pasiunile lor.

Cele patru virtuţi ale filozofiei stoice au fost preluate din învăţăturile lui Platon:

1. Înţelepciunea: Cunoaşterea, Învăţarea, Experienţa de a naviga prin lume. Zenon a spus că ni s-au dat două urechi şi doar o gură dintr-un motiv anume: să ascultăm mai mult decât să vorbim. Cu cei doi ochi suntem obligaţi să citim şi să observăm mai mult decât să vorbim. Trebuie să fim elevi umili şi să căutăm profesori mari, să citim mereu, să fim sârguincioşi şi să nu ne pierdem niciodată dorinţa de a cunoaşte.

2. Curajul: Când apar situaţii dificile, probleme, etc. nu le priviţi ca tragedii ci ca oportunităţi. Ne confruntăm cu problemele sau fugim de ele? Pentru a acţiona sau a întreprinde ceva ai nevoie de curaj, de aceea curajul este cel mai important lucru. Fără el „Nimeni nu poate şti vreodată de ce eşti capabil, nici măcar tu”, afirma Seneca.

3. Justiţia: Este cea mai importantă virtute stoică, deoarece aceasta le influenţează pe toate celelalte. Marcus Aurelius a spus „justiţia este sursa tuturor celorlalte virtuţi”. Stoicii de-a lungul istoriei au susţinut dreptatea cu mare risc personal şi cu mare curaj pentru a face lucruri grozave, pentru a apăra oamenii cât şi ideile lor.

4. Cumpătarea: Nu fă nimic excesiv, ci în cantitate corectă şi în mod corect. „Suntem ceea ce facem în mod repetat” prin urmare „Excelenţa nu este un act, ci un obicei” - Aristotel. „Dacă vrei să faci ceva, fă-o un obicei” - Epictet . Dacă vrem să avem succes, trebuie să dezvoltăm obiceiurile de zi cu zi care permit acest lucru să se întâmple.

Etica stoică propune că fericirea implică trăirea conform naturii noastre raţionale; că singurul bine este virtutea şi singurul rău este viciul şi comportamentul pasional şi iraţional; că bunurile materiale sau aspecte ale vieţii umane cum ar fi sănătatea sau bolile, durerea sau plăcerea, îi sunt indiferente stoicului şi de acolo vine puterea sa.

Înţelegerile şi practicile aplicate de stoici

- Cea mai importantă practică a filozofiei stoice este aceea de a face diferenţa între ceea ce putem schimba şi ce nu. Scrieţi într-un jurnal şi reflectaţi constant - „scrie zi de zi” spunea Epictet studenţilor. Marcus Aurelius a fost cel mai prodigios dintre „jurnalişti” şi suntem norocoşi că scrierile sale au supravieţuit timpului.

- Practica zilnică de a scrie în jurnal este o adevărată filozofie de viaţă: analiza zilei ce a trecut te pregăteşte pentru ziua următoare.

- O altă practică a stoicismului este „privitul din afară sau de deasupra” - o manieră de a privi lucrurile în perspectivă, într-o formă normală şi responsabilă. Prin ce treci tu, trec mulţi alţii, universul nu este împotriva ta. E ceva normal. Vezi ce poţi face. Socrate afirma „Ai un singur RĂU: IGNORANŢA lipsită de ÎNŢELEPCIUNE”. Înţelepciunea înseamnă a şti ce este şi ce nu este corect. „Să sperăm suficient şi totul se va schimba” - Marcus Aurelius. Este o tehnică ce a fost preluată de terapia cognitivo-comportamentală.

- Stoicismul este conceput pentru a fi o practică şi o rutină, nu este o filozofie pe care o citeşti şi o înţelegi.

- Practică nenorocul, ghinionul, insuccesul. Seneca a sugerat că trebuie să rezervăm un număr de zile în fiecare lună pentru a practica sărăcia. Ia nişte alimente, îmbracă-ţi cele mai proaste haine, scapă de confortul casei şi al patului şi te vei întreba „de ce mă tem?”.

- Eliminarea emoţiilor înrădăcinate: familiarizaţi-vă cu cele mai nefavorabile situaţii de care vă temeţi. Ceea ce face un stoic este să transforme fiecare obstacol în oportunitate.

- Nu există nimic bun sau rău în practica stoică. Există percepţia pe care tu o controlezi.

„Nu există vreme rea. Doar o alegere greşită a hainelor.” (Andrew Martin/Pixabay)
„Nu există vreme rea. Doar o alegere greşită a hainelor.” (Andrew Martin/Pixabay)

- Fii umil, cinstit şi conştiincios; este ceva ce poţi avea în fiecare zi în viaţa ta, nu trebuie să te temi că cineva îţi va lua ceva sau îţi va face vreun rău.

- Memento Mori („Să nu uit că voi mori”) este o practică veche de reflexie asupra mortalităţii care datează de la Socrate. Marcus Aurelius a scris că „Ai putea părăsi viaţa chiar acum. Lasă asta să determine ce faci şi ce gândeşti”. Trebuie să trăim o viaţă de virtute acum şi să nu amânăm acest lucru pe mai târziu.

- Premeditatio malorum („Premeditarea relelor”) este un exerciţiu stoic de a imagina lucruri care ar putea merge prost sau ne-ar putea fi luate. Ne ajută să ne pregătim pentru eşecurile inevitabile din viaţă; nu obţinem întotdeauna ceea ce este al nostru de drept, chiar dacă l-am câştigat. Psihologic ne pregătim pentru ca acest lucru să se întâmple; este unul dintre cele mai puternice exerciţii din cutia de instrumente a unui stoic pentru consolidarea rezistenţei şi a forţei.

- Amor Fati („Dragoste pentru destin”) „A iubi doar ceea ce se întâmplă, ceea ce era destinat. Nu există o armonie mai mare” - Marcus Aurelius. Friedrich Nietzsche ar descrie formula pentru măreţia umană drept Amor Fati. Acesta este un exerciţiu şi mentalitatea stoică care se adoptă pentru a profita la maximum de orice se întâmplă.

- A te supăra, a te înfuria, a răspunde rău unei persoane, nu ajută la nimic - fii calm şi tolerant: aceasta este o tehnică foarte importantă a stoicismului.

- Trebuie să ţii un jurnal zilnic spunea Seneca cu: 1. ce am făcut azi bine; 2. ce am făcut azi rău; 3. dacă aş fi putut face altfel; poate data viitoare voi fi mai atent.

- Trataţi fiecare moment, indiferent cât este de straniu sau provocator, ca pe ceva de îmbrăţişat, nu de evitat; obstacolele şi adversităţile devin combustibil pentru potenţialul tău.

De ce a reapărut stoicismul?

Trăind într-o lume agitată şi cu multe probleme, oamenii doresc să cunoască filozofii care îi ajută să fie mai buni şi să cunoască lucrurile ce pot fi sub controlul lor. Lumea se schimbă drastic: cade un imperiu, cad economii, state, etc. - acesta este probabil unul din motive.

Acum trecem prin: probabilităţi de catastrofe nucleare, transformări climatice şi schimbări politice radicale - evenimente de tot felul pe care nu le putem controla. Practicarea filozofiei stoice te poate ajuta să-ţi concentrezi atenţia pe ce poţi controla. Sentimentul că deţii controlul reduce stresul şi dă un sens vieţii tale. Acesta este un alt motiv.

Psihoterapiile moderne ce au evoluat din anii '50-'60 s-au inspirat toate tot din stoicism. Cea mai puternică este „terapia cognitivo-comportamentală”, ce a apărut la începutul anilor '60, când cei doi fondatori s-au inspirat din stoicism. Au citit Epictet, Marcus Aurelius şi Seneca şi le-au sistematizat tehnicile ce se pot aplica pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor. Această terapie este acum terapia cea mai populară, ce a ajutat stoicismul să trăiască.

Alt motiv important este că, în ultimele două, trei decade, o serie de persoane au făcut eforturi pentru a reînvia stoicismul. Primul a fost Pierre Hadot, un clasic francez care a scris trei cărţi în anii '90, una dintre ele intitulându-se „CETATEA INTERIOARĂ”, în care vorbeşte despre meditaţiile lui Marcus Aurelius. Autorul a afirmat că a scris această carte fiind interesat într-o filozofie ce demonstrează un „mod de a trăi” - filozofia aceasta se trăieşte zi de zi. Hadot ne învaţă cunoscuta frază a lui Marcus Aurelius „Ce poate ghida un om? Un singur lucru: filozofia”; practicarea filozofiei ajută la îmbunătăţirea propriului nostru mod de a trăi, aplicând dreptatea cât mai mult posibil.

Trăind într-o epocă complicată, lumea vrea să găsească informaţii despre un mod de a trăi, intenţionând să minimalizeze anxietatea, depresia, stresul, ce produc efecte ce nu se află sub controlul nostru.

„Timpul meu în această lume este limitat. Ce vreau să fac cu el? Cum vreau să-mi petrec viaţa? Ce lucruri sunt importante pentru mine? Pot muri mâine” - acesta este un exerciţiu util, menţiona Marcus Aurelius.

Cu siguranţă multe minţi măreţe din istorie nu numai că au înţeles stoicismul pentru ceea ce este cu adevărat, ci chiar au căutat să-l aplice; printre cei mai cunoscuţi se numără: George Washington, Walt Whitman, Frederic cel Mare, Eugene Delacroix, Adam Smith, Immanuel Kant, Thomas Jefferson, Matthew Arnold, Ambrose Bierce, Theodore Roosevelt, William Alexander Percy, Ralph Waldo Emerson şi George Pompidou, fost preşedinte al Franţei. Ce au putut găsi aceste personalităţi în stoicism, pe care alţii le-au trecut cu vederea? Multe lucruri. În principal oferă forţa, înţelepciunea şi rezistenţa necesare pentru toate provocările vieţii.

Această filozofie are legătură cu etica şi morala, punând bazele unui nou tip de gândire pentru cei ce şi-au dorit un mod corect de a acţiona şi de a se proteja într-o viaţă agitată şi cu mari probleme. În general toate filozofiile corecte reapar - ele au fost diseminate pentru a deschide calea practicilor complexe de cultivare a caracterului moral şi înălţare spirituală, şi necesită muncă, efort, răbdare, perseverenţă şi luciditate. Recompensa va fi o viaţă mai bună, guvernată de înţelepciune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor