SUA şi Australia lansează o rachetă “hipersonică” în noua cursă a înarmării

SUA şi Australia au testat cu succes o rachetă hipersonică. Deşi a declarat că va folosi acest tip de rachetă pentru arme convenţionale, există temeri că alte ţări, precum China şi Rusia, vor folosi rachetele pentru a-şi dezvolta capabilităţile nucleare.
Reprezentare artistică a unui vehicul hipersonic.
Reprezentare artistică a unui vehicul hipersonic. (Getty Images)

Lansarea cu succes, care a avut loc dintr-un poligon de testare a rachetelor în apropiere de Woomera, sudul Australiei, a contribuit la reducerea temerilor că Rusia şi China îşi continuă drumul într-o nouă cursă a armelor hipersonice şi a preocupărilor legate de testele de rachete tot mai ostile desfăşurate de Coreea de Nord.

Datorita vitezei sale incredibile, un vehicul aerian hipersonic ar putea acoperi distanţa dintre Londra şi Australia în puţin mai mult de o oră.

Deşi SUA a declarat că rachetele hipersonice vor transporta doar focoase convenţionale, există deja temeri că alte naţiuni le-ar putea folosi pentru a-şi dezvolta capabilităţile nucleare.

Vehiculul hipersonic este capabil să călătorească cu viteze de până la Mach8 – de opt ori mai rapid ca viteza sunetului - sau de la 6.200 până la circa 13.000 km pe oră.

Testul este parte a unui proiect numit Hypersonic Internaţional Flight Research Experimentation Program (HIFiRE), care a implicat armatele americană şi australiană, Universitatea din Queensland, Defence Science and Technology Group din Australia şi diverse companii private, inclusiv Boeing şi BAE Systems.

Data testului de la începutul acestei luni nu a fost dezvăluită dar, în urmă cu câteva zile, Facultatea de Inginerie, Arhitectură şi Tehnologia Informaţiei, care aparţine Universităţii din Queensland, a postat pe Internet un material video cu lansarea rachetei hipersonice. Facultatea este partener al HIFiRE.

În luna mai, câţiva membri ai Congresului SUA au manifestat temeri că SUA rămâne în urma Chinei şi Rusiei în domeniul dezvoltării armelor hipersonice.

Există rachete balistice intercontinentale mai rapide, dar vehiculul hipersonic are o manevrabilitate mai bună şi este mai greu de detectat în timp ce se apropie de ţinta sa.

BAE Systems Australia a precizat într-o declaraţie că “testul de zbor reuşit a fost cel mai complex dintre toate zborurile HIFiRE desfăşurate până în prezent”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe