SUA şi câţiva aliaţi UE cer ONU să ia măsuri după recentul test de rachetă al Iranului

Statele Unite şi trei dintre aliaţii săi europeni au cerut ONU să trimită “un mesaj clar Iranului” după recenta lansare a unei rachete capabile să transporte un satelit. Puterile occidentale au declarat că testul are un “efect destabilizator în regiune”.
Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley.
Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley. (Getty Images)

Ambasadorul american Nikki Haley a precizat într-o scrisoare adresată miercuri Consiliului de Securitate al ONU că lansarea “reprezintă o ameninţare şi un pas provocator din partea Iranului”.

Scrisoarea este concepută în numele Statelor Unite, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii şi a cerut Consiliului de Securitate să “discute despre răspunsurile adecvate” împotriva Teheranului ca răspuns la “acţiunea sa provocatoare”.

În scrisoare se precizează că lansarea nu respectă o rezoluţie adoptată de ONU care susţine acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi şase puteri mondiale, inclusiv SUA, pe baza căruia Iranul a fost de acord să îşi limiteze programele nucleare şi de rachete balistice în schimbul diminuării semnificative a sancţiunilor internaţionale aplicate împotriva sa.

Însă noul ambasador rus la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat miercuri reporterilor în New York că Rusia nu consideră că lansarea recentă încalcă prevederile acordului nuclear iranian, potrivit agenţiei ruse de ştiri TASS.

Iranul a lansat în 27 iulie cea mai avansată rachetă de până acum, Simorgh, care este capabilă să transporte sateliţi în spaţiu.

Oficialii americani au declarat că tipul de tehnologie folosit la racheta Simorgh este în mod inerent conceput pentru a transporta o încărcătură nucleară. La rândul său, Pentagonul a precizat că această tehnologie poate fi folosită pentru dezvoltarea de rachete balistice intercontinentale.

Scrisoarea a fost trimisă la ONU în aceeaşi zi în care preşedintele american Donald Trump a semnat un proiect de lege privind impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, Iranului şi Coreei de Nord.

Adjunctul ministrului iranian de Externe, Abbas Araqchi, a criticat sancţiunile ca fiind o încercare a SUA de a sabota acordul nuclear.

“Nu vom reacţiona prin adoptarea de contramăsuri. În schimb, vom refuza să fim târâţi în acest joc şi vom merge mai departe fără să ne pierdem cumpătul”, a precizat oficialul iranian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe