Surse judiciare: Cine este persoana prin intermediul căreia Tudorache ar fi primit şpăgi

Daniel Tudorache
Daniel Tudorache (Epoch Times România)

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, sâmbătă, că fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, plasat sub control judiciar pentru spălare de bani şi infracţiuni asimilate corupţiei, ar fi primit şpăgi prin intermediul unei persoane din anturajul său. Surse judiciare, citate de Aktual24.ro, afirmă că ar fi vorba de omul de afaceri Ion Niţă, zis şi “Ochelaristu”, implicat în dosarul de luare de mită al lui Sorin Oprescu.

„În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcţionarii responsabili, astfel încât contractul să se desfăşoare în bune condiţii (plată la timp a facturilor şi actualizarea tarifelor)”, se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, procurorii DNA susţin că, în schimbul traficării influenţei, „persoana din anturajul primarului” ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum şi suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă.

„În activităţile descrise, persoana care şi-a traficat influenţa ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenţei”, au mai precizat procurorii.

În plus, potrivit DNA, există suspiciunea rezonabilă că fostul edil al Sectorului 1 ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Tudorache Daniel, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor”, se mai arată în comunicatul DNA.

Totodată, în acelaşi dosar, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă. Mai exact, este vorba de fosta soţie a lui Tudorache şi „persoana din anturajul său”.

Celor trei inculpaţi li s-au fixat cauţiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, după cum urmează:
- 1.000.000 euro – Tudorache Daniel
- 200.000 euro - fosta soţie
- 75.000 euro - persoana fizică aflată în anturajul primarului

În ceea ce îl priveşte pe Ion Niţă, acesta este deja implicat în dosarul de luare de mită al lui Sorin Oprescu.

Conform Aktual24.ro, din rechizitoriul DNA în cazul Oprescu, reiese faptul că Romeo Albu, Ion Niţă şi Claudiu Bengalici erau cei care asigurau traseul mitei de la societatea care primea contracte din bani publici către Bogdan Popa (cel care l-a mituit pe Sorin Oprescu) şi, implicit, către ceilalţi membri ai grupului cărora le era destinată mita.

„[Ion Niţă – n.r.] găsea persoane la limita şcolarizării şi cu un nivel de trai foarte redus care, în schimbul unor sume modice, erau de acord ca pe numele lor să fie înfiinţate societăţi, controlate în realitate de inculpat direct sau prin persoane din anturajul său”, scrie în rechizitoriul DNA.

Niţă a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare, plus confiscarea sumei de 309.579 de lei (comision de 8% din sumele retrase).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne