Surse NATO - Putin va mai încerca să-l omoare pe Navalnîi, şi Occidentul nu va face mare lucru

Vladimir Putin
Vladimir Putin (Getty Images)

Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, ultimul critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a fost otrăvit în mod misterios, a anunţat că intenţionează să se întoarcă în Rusia după ce a fost recuperat după expunerea la un agent toxic letal din gama noviciok.

Dar Navalnîi, care se recuperează într-un spital din Berlin, îşi asumă un risc personal enorm, potrivit afirmaţiilor a trei oficiali din serviciile de informaţii ale NATO, care analizează operaţiunile agenţiilor de informaţii ruseşti.

Potrivit Business Insider, toţi trei consideră că Navalnîi s-ar putea răzgândi, sau ar putea fi convins de serviciile de informaţii occidentale că riscul de a reveni într-o ţară în care preşedintele vrea să-l ucidă este prea mare.

Sursele NATO citate, sub protecţia anonimatului, susţin că, deocamdată, Navalnîi are impresia că eşecul încercării sale de asasinat, care a avut loc în Siberia, va face mai dificilă o nouă încercare - din cauza notorietăţii subiectului şi a presiunii ţărilor europene: Germania a adoptat o poziţie deosebit de dură faţă de Rusia, ca urmare a acestui incident, iar guvernul german are o pârghie pe care o poate aplica - proiectul Nord Stream 2, care valorează miliarde de euro.

Cu toate acestea, experţii susţin că, în afară de faptul că încercarea de asasinare a afectat capacitatea Rusiei de a împrumuta bani, puţine lucruri se pot face pentru a opri un nou asasinat.

"Nu există altă explicaţie decât aceasta, a fost o tentativă de asasinare comandată la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus", a spus un oficial de contra-spionaj dintr-o naţiune baltică. "Există unele neînţelegeri cu privire la faptul că este posibil ca Putin să nu fi ordonat în mod direct atacul, ci mai degrabă a fost o iniţiativă întreprinsă de subalternii săi. Dar prezenţa agentului noviciok - care se produce în laboratoare militare strict controlate - mă convinge că Putin a avut un rol.

În unele cercuri NATO [există] o îngrijorare legată de posibilitatea ca oficialii ruşi să fi decis folosirea unui agent toxic pentru cel mai cunoscut disident fără aprobarea formală a lui Putin, acest lucru este posibil, dar în opinia mea este puţin probabil."

Joi, echipa lui Navalnîi a anunţat că un laborator german a concluzionat că agentul a fost administrat într-o sticlă de apă minerală furnizată de hotelul unde a fost cazat.

Guvernul german a solicitat în mod oficial Rusiei să deschidă o anchetă cu privire la incident, chiar dacă există o dezbatere reînnoită cu privire la faptul că proiectul Nord Stream este adecvat, având în vedere istoria de asasinate - reuşite sau nu - la adresa oponenţilor săi, sub domnia lui Vladimir Putin.

Rusia a indicat deja că presiunile Germaniei cu sancţiuni economice puternice sau chiar anularea proiectului Nord Stream i-au afectat capacitatea de a împrumuta bani pe pieţele internaţionale. Dar va fi suficientă această presiune pentru a-l menţine în viaţă pe Navalnîi dacă se va întoarce în Rusia după ce îşi revine?

„Poate pe termen scurt, dar pe termen lung absolut nu”, a declarat pentru Business Insider un oficial de informaţii din Europa Centrală, care este adesea în contradicţie cu serviciile de informaţii ruseşti.

"Putin este nemilos, dar niciodată prost sau nepăsător. Dacă Navalnîi se întoarce în Rusia, se va confrunta cu hărţuire masivă şi eventual cu arestarea. Acesta este modul în care Putin îşi hărţuieşte opozanţii cu o serie nesfârşită de procese, investigaţii fiscale, arestări sub acuzaţii ridicole. Îl va ţine ocupat pe Navalnîi ani de zile, dar în cele din urmă Putin va decide că, pe măsură ce Nord Stream 2 este terminat, Occidentul, pe care Putin îl consideră lacom şi slab, probabil că nu va răspunde într-un mod care să producă probleme cu adevărat. În momentul în care face acest calcul, şi bineînţeles că nu va indica niciodată că l-a făcut, vom şti - pentru că Navalnîi va fi mort - atunci va fi vorba doar despre găsirea unui moment sau a unei oportunităţi potrivite".

Oficialul baltic este de acord că o altă încercare asupra lui Navalnîi este improbabil să aibă loc imediat. Dar dacă Putin va concluziona că încercarea de otrăvire şi hărţuirea nu vor slăbi atenţia lui Navalnîi asupra problemelor de corupţie a cercului interior al lui Putin, atunci există posibilitatea ca liderul Kremlinului să nu mai considere reacţia Occidentului un impediment major.

"Ceea ce a învăţat Putin despre Occident în ultimii 20 de ani este, cel puţin în mintea sa, că preocupările Occidentului cu privire la drepturile omului şi libertate ocupă un loc subsidiar pentru oamenii puternici care fac bani din afacerile cu Rusia", a declarat oficialul baltic. "Până la urmă a trimis în mod deschis asasini cu otravă radioactivă la Londra pentru a-l ucide pe Alexander Litvinenko în 2006, iar Marea Britanie nu a făcut nimic serios ca răspuns. Apoi, în 2018, a mai trimis doi asasini la Salisbury pentru a ucide mai mulţi dezertori şi în schimb aproape că a ucis un poliţist şi a omorât un cetăţean britanic. Răspunsul a fost un război al declaraţiilor diplomatice, dar în cele din urmă nimic serios".

"Dacă lui nu-i pasă că ucide oameni pe pământ britanic pentru că nimeni nu-i va face nimic, ce îl va împiedica să omoare un rus în Rusia?", a încheiat oficialul.

Un oficial al serviciilor de informaţii militare de la sediul NATO din afara Bruxellesului - care a cerut ca ţara sa de origine să nu fie menţionată - a spus că, deşi este probabil ca germanii să facă presiuni mai mari decât Marea Britanie, în cele din urmă nu este greu să ne imaginăm că lipsa de curaj a Occidentului este fără îndoială lucrul care l-a convins pe Putin că UE nu poate sau nu va lua măsuri dure.

"Nu sunt sigur dacă îl va ucide pe Navalnîi imediat sau va aştepta momentul potrivit", a spus oficialul. "Dar sunt convins că nu consideră că Occidentul este dispus să înceapă un conflict din cauza unor disidenţi. Omul a trimis asasini să stropească cu Noviciok peste tot prin Salisbury, a ucis o englezoaică, iar britanicii nici măcar nu l-au expulzat pe ambasador".