Tinerii americani din 'lost generation', tot mai asemănători cu omologii europeni care locuiesc cu părinţii

Visul american se spulberă când vine vorba de soarta unei întregi generaţii de tineri şomeri, aşa-numita ''Lost Generation'', formată din tineri şi tinere cu vârsta între 16 şi 29 de ani, care nu au un loc de muncă şi care sunt (sau vor fi), forţaţi să trăiască foarte diferit de cei care i-au precedat, se arată într-o analiză a revistei Panorama în ediţia de joi.

Mitul american dispare în imobilismul acestei generaţii, impus de lipsa de oportunităţi, de inutilitatea de a se mişca şi deplasa - aşa cum au făcut generaţii de americani - dintr-un loc în altul, dintr-un oraş în altul, de la o coasta la cealaltă, în căutarea şansei care oricum nu există, cel puţin pentru moment. Mobilitatea pentru ei, într-o ţară care a făcut din ea de nevoie un stil de viaţă, a devenit un lux.

Criza economică a afectat mai ales această ''Lost Generation''. I-a transformat pe tinerii americani, făcându-i mai asemănători cu omologii lor europeni, mai mult în nişte 'copii mari'. Datele ''Census Bureau'' privind sărăcia din SUA (niciodată atât de mari de decenii întregi), culese pe segmente sociale, fotografiază o situaţie 'disperată' pentru cei mai tineri.

Rata şomajului este cea mai mare de la al doilea război mondial încoace, un tânăr din 5 riscă să cadă în sărăcie pentru tot restul vieţii sale, nu mai iese din casă, rămâne să locuiască cu părinţii, cu ''Mom'' şi ''Dad'' până la 34 de ani, iar apoi se căsătoreşte târziu.

Cea mai gravă recesiune economică din SUA din anii '30 încoace a contribuit la schimbări sociale, care erau deja în curs, dar care au fost accelerate de lipsa locurilor de muncă.

Numărul de angajaţi în rândul tinerilor cu vârsta între 16 şi 29 de ani a ajuns la 55,3%, 17 procente mai puţin comparativ cu 2000. Bărbaţii fără o diplomă, fără o specializare, în cea mai mare parte negri sau hispanici, sunt primii care îşi pierd locul de muncă. Marile zone urbane în declin găzduiesc această armată de şomeri, de la Charlotte (Carolina de Nord) la Jacksonville, Florida, şi până la Los Angeles şi Detroit.

Rămân blocaţi acolo. Procentul de tineri cu vârsta între 18 şi 34 de ani, care anul trecut s-au mutat dintr-o parte în alta a SUA s-a redus la cel mai scăzut nivel în ultimii 60 de ani.

Anul trecut, un număr tot mai mare de tineri cu vârsta între 25 şi 34 de ani locuia încă cu părinţii. De la începutul recesiunii (2008) creşterea numărului celor care nu îşi pot permite să plătească o chirie a fost de 25% comparativ cu perioada anterioară.

Cei mai mulţi sunt bărbaţi tineri negri şi hispanici (numai 15% sunt albi). Statul cu cel mai mare număr de 'copii mari' ce locuiesc cu părinţii este New York (21% din total), urmat de New Jersey şi Hawaii, state unde se înregistrează cel mai mare cost al vieţii. În schimb, statele în care tinerii pleacă primii de acasă sunt cele din Midwest.

Ca în oricare altă parte a lumii, tinerii care nu au o casă proprie nu se căsătoresc: procentul căsătoriilor a scăzut drastic, 51,4%, comparativ cu 57% în 2000.

'Mulţi tineri sunt constrânşi să-şi prelungească adolescenţa, rămânând cu părinţii, amânând intrarea în vârsta adultă', a declarat Mark Mather de la ''Population Reference Bureau''. 'Sunt tot mai asemănători cu omologii lor europeni, obişnuiţi şi constrânşi să locuiască cu părinţii dincolo de vârsta de 30 de ani', a precizat el.

Miturile de altădată nu par să mai aibă valoare pentru tinerii americani. Acum, criza economica îi constrânge - împotriva voinţei lor - să trăiască în stilul ''copilului mare'', conchide Panorama.