Transportatorii anunţă valuri de proteste pentru a opri scumpirea poliţelor RCA

Şoferii sunt îndemnaţi să-şi pună la parbriz coli A4 cu mesajul "PROTEST RCA", să claxoneze când trec prin faţa Guvernului şi ASF, să meargă la limita inferioară de viteză cu camioanele, iar la jumătatea lui septembrie transportatorii şi-ar putea opri total activitatea.
Protestul transportatorilor
Protestul transportatorilor (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Nemulţumiţi de creşterea spectaculoasă a preţului poliţelor RCA, reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îi invită pe toţi transportatorii din România să facă front comun pentru declanşarea unei ample serii de proteste, ce va culmina cu un protest naţional, programat să aibă loc în zilele de 14 - 15 septembrie.

"După un an de negocierii cu autorităţile, nemulţumirile transportatorilor au crescut în loc să se reducă. Poliţa RCA s-a triplat ca valoare. De aceea, COTAR invită toţi transportatorii indiferent de forma de activitate, taxi, transport marfă sau călători, să facă front comun în vederea declanşării unui protest naţional, în data de 14-15 septembrie 2016, prin oprirea totală a activităţii.

Astfel, începând de astăzi, toţi cei care sunt nemulţumiţi de situaţia actuală să posteze amplasând în partea dreaptă jos a parbrizului o coala A4 pe care să scrie cu litere mari:

PROTEST RCA

"Sunt invitaţi la această formă de protest şi cetăţenii, persoane fizice, cu autoturisme proprietate personală care sunt nemulţumiţi de valoarea RCA", scriu reprezentaţii COTAR in comunicatul de presă remis Epoch Times

De asemenea, COTAR îi îndeamnă pe toţi posesorii auto din Bucureşti care vor trece prin în faţa Guvernului şi a ASF între orele 9-17, să claxoneze.

"Atunci Guvernul poate va observa, cu adevărat, problema RCA, cetăţenii ne vor întreba şi noi le vom expune problema noastră, încercând să îi facem să înţeleagă că şi ei sunt afectaţi şi să fie alături de noi, în toată ţara, pe data de 14-15 septembrie 2016", a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

De asemenea, COTAR mai anunţă că începând de săptămâna viitoare, marţi 16.08.2016 (luni fiind zi liberă la nivel naţional, în fiecare primă zi lucrătoare a săptămânii, până la data protestului naţional, din data de 15 septembrie , autovehiculele de marfă vor circula cu viteză redusă până la limita evitării oricărui pericol timp de minim 2 ore (între orele 10:00-12:00), în semn de avertisment.

Această metodă de avertizare este foarte uşor de dus la îndeplinit deoarece nu trebuie să apelăm decât la autovehiculele pe care le avem în trafic şi să calculăm timpii de încărcare/descărcare cu decalajul aferent. În zona de domiciliu sau a sediului social/punctului de lucru pot fi utilizate şi autovehicule care sunt în zonă, şi nu au încărcare/descărcare.

Dacă Guvernul nu va fi sensibilizat şi nu va lua atitudine , atunci pe data de 14-15 septembrie vom generaliza protestul la nivel naţional (adică transportul de persoane, taxi, marfă să fie oprit) şi nu vom relua lucrul până ce autorităţile nu vor rezolva problema taxei RCA", a mai declarat Ştefănescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne