Tratarea cancerului cu ajutorul principiilor medicinei chineze

“Canonul Interior al Împăratului Galben” este un text încă folosit astăzi.
“Canonul Interior al Împăratului Galben” este un text încă folosit astăzi.

Tratamente pentru cancer au fost documentate încă din antichitate. Principiile care stau la baza medicinei tradiţionale chineze cuprind atât valoarea tradiţională chineză a moderaţiei în tratarea bolilor cât şi coexistenţa.

Dr. Zhou Lizhong, fondatorul Institutului de medicină chineză din Hong Kong, s-a născut într-o familie de practicanţi ai medicinei chineze. Începând cu anii 1970, el a cercetat cu migală cancerul şi alte boli incurabile în ultimii 40 de ani. El aplică remedii tradiţionale în tratamentele sale clinice.

"Contractarea unei boli este strâns legată de starea mentală, stilul de viaţă şi multe alte probleme ale unei persoane", a spus dr. Zhou. "Medicina chineză leagă boala atât de elemente interne cât şi de elemente externe. Elementele interne sunt bucuria, furia, îngrijorarea, obsesia, durerea, teama şi teroarea, care se numesc cele "şapte daune emoţionale interne" în medicina chineză.

"Factorii externi sunt vântul, frigul, căldura, umezeala, uscăciunea şi focul, cunoscuţi sub numele de cele şase elemente exogene," inclusiv agenţii patogeni moderni, [cum ar fi] bacteriile, virusurile şi paraziţii, plus chimia, fizica şi alţi factori de risc."

Medicii practicanţi de medicină tradiţională chineză au afirmat de multe ori că "Bucuria dăunează inimii, furia afectează ficatul, tristeţea dăunează plămânilor, anxietate - splinei, iar frica - rinichilor." Aceasta evidenţiază cum tulburările emoţionale ne afectează în mod direct organele interne.

Dr. Zhou a spus că "starea mentală a unei persoane poate afecta funcţia organelor sale interne, dăunând astfel sistemului imunitar al persoanei."

"Canonul Interior al Împăratul Galben" susţine: "Qi-ul trebuie epuizat înainte ca forţele răului să se poată aduna." Dr. Zhou explică: "Dacă unei persoane îi lipseşte echitatea, forţe malefice o vor invada. Cauzele cancerului sunt complexe şi implică mai multe domenii, dar studiile au arătat că o funcţie imunitară scăzută conduce la o mutaţie a genelor.

"Mutaţia rezultă din boală şi deteriorarea "esenţei echităţii." Persoanele în vârstă şi cele fragile tind să devină victime ale cancerului. Acum, chiar şi tinerii pot suferi de această boală. Aceasta are, probabil, legătură cu radiaţiile, abuzul de droguri, poluarea aerului, toxinele chimice din alimente, stresul şi alţi factori ", a spus el.

Dr. Zhou consideră că odată ce unele persoane sunt diagnosticate cu cancer, ele devin foarte agitate şi temătoare, nu pot mânca sau dormi, şi, astfel, sistemul lor imunitar se înrăutăţeşte şi le cauzează moartea. Când cele şapte emoţii ale unei persoane sunt dezechilibrate, starea lor de sănătate se agravează.

Majoritatea pacienţilor mor mai degrabă din cauza tratamentelor decât de pe urma bolilor. Potrivit "Canonului Interior al Împăratul Galben", o persoană nu ar trebui să acumuleze prea multe sau să renunţe complet la ceva. O persoană ar trebui să se oprească după ce o mare parte din acel lucru a fost eliminată, altfel va avea de suferit."

"În medicina chineză, atunci când se tratează o tumoră, scopul este eliminarea a mai mult de jumătate din ea", a explicat dr. Zhou.

"Exagerarea ar putea duce atât la distrugerea forţelor pozitive, cât şi a celor negative din corp, ambele putând dispărea complet în final.

"Din cele mai vechi timpuri până în prezent, medicina chineză a pledat pentru "coexistenţă" cu tumorile. Aceasta înseamnă să trăieşti cu o tumoră şi să opreşti dezvoltarea ei. Acest principiu exemplifică filozofia antică chineză", a afirmat el.

Dr. Zhou a dat exemplul unui pacient care a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în 1998, dar a murit recent. El a trăit timp de 13 ani deşi avea cancer, ceea ce este incredibil de rar.

Singurul său tratament pentru cancer a fost luarea câtorva medicamente chineze, de câteva ori pe săptămână. Din 2007 până în 2011, tumora sa a crescut cu 1 centimetru. Pacientul a fost capabil să lucreze şi să călătorească precum o persoană sănătoasă şi normală. Acest lucru este rar în domeniul medical de astăzi.

Deşi medicina tradiţională chineză are o istorie lungă de tratare cu succes a cancerului, foarte puţini pacienţi consultă medici practicanţi ai medicinei tradiţionale chineze atunci când cancerul este într-un stadiu incipient. De obicei, ei vin după o intervenţie chirurgicală, chimioterapie sau radiaţii şi aşteaptă până când cancerul a ajuns la un stadiu destul de avansat.

După mai multe decenii de studiu clinic, Dr. Zhou a ajuns la aceste concluzii: "Optzeci la sută dintre pacienţii cu cancer au murit din cauza tratamentului sau fricii. Mulţi pacienţi erau slabiţi, capacitatea lor de auto-vindecare fiind diminuată după intervenţia chirurgicală, chimioterapie şi radiaţii. Ei au devenit deprimaţi, agravându-şi astfel starea de sănătate.

"Nimeni nu poate supravieţui fără propria lui/ei energie de echitate şi nu se pot întâmpla miracole medicale fără această energie de echitate. Îngrijirea medicală este folosită pentru a suplimenta această energie de echitate şi pentru a regla starea lor de sănătate. Când această energie este prezentă, persoana va trăi, în caz contrar, va muri. Şi acesta este marele principiu al tratamentul medical chinez [tradiţional] din antichitate."

Dr. Zhou a subliniat faptul că oamenii au instinctul de a trăi. Prin urmare, nu trebuie niciodată să trecem cu vederea puterea de auto-vindecare din corpurile noastre. De fapt, cercetările medicale din lume au constatat că 1 la sută din pacienţii cu cancer se pot vindeca fără tratament. In procesul de vindecare, el pledează pentru o "terapie prin discuţii", pentru a stimula puterea vieţii din corpul unui pacient.

O funcţie imunitară prea puternică nu este neapărat cel mai bun lucru pentru noi. Unii oameni cred că un sistem imunitar mai puternic, este cel mai bun lucru pentru ei. Dr. Zhou susţine: "Aceasta este o concepţie greşită. Multe dintre bolile umane rezultă din reacţii anormale din sistemul nostru imunitar, cum ar fi diabetul, dermatomiozita, psoriazisul, artrita reumatoidă, lupusul, hipertiroidismul şi alte boli asemănătoare.

"Aceste boli sunt dificil de vindecat, şi toate sunt cauzate de o funcţie imunitară crescută. SIDA şi cancerul provin mai degrabă dintr-un sistem imunitar scăzut, decât dintr-o aşa-numită imunitate mai bună.

"Tratamentul medical este o ajustare a echilibrului corpului. Cu toate acestea, medicina nu pot merge la extreme. Atunci când tratamentul cancerului se face prin utilizarea de metode care distrug atât forţele bune cât şi cele rele, în final totul piere.

"Medicina chineză pune accentul pe echilibrul dintre Yin şi Yang. Trataţi mai întâi simptomele principale şi apoi restauraţi o stare fiziologică normală. Atunci când energia de echitate este suficientă, sistemul imunitar îşi va recăpăta funcţia normală, iar boala va dispărea în mod natural."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură