"Trebuie să învăţăm să fim bogaţi şi cinstiţi" - Reacţiile IREALE ale demnitarilor după ce şi-au crescut salariile în plină criză

Virgil Guran
Virgil Guran (Youtube - screenshot)

Lovitură de teatru în Parlament în plină criză: Salariile şi sporurile demnitarilor şi primarilor vor creşte de la 1 noiembrie, după ce Senatul a adoptat miercuri amendamente depuse de doi senatori UDMR. Reacţiile parlamentarilor prezentate de Economedia nu au încetat să uimească, după ce au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu o astfel de creştere salarială.

Astfel, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi-a comparat salariul de 2.500 de euro din România cu cel al demnitarilor din UE, care câştigă 15.0000 de euro şi a precizat că "nu poate să nu fie invidios".

"Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care, în comparaţie cu ale altor demnitari, sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ", a afirmat Marcel Boloş.

Întrebat cum comentează decizia senatorilor de a mări salariile şi sporurile demnitarilor şi primarilor, senatorul PNL Virgil Guran a replicat că "trebuie să învăţăm să fim bogaţi şi cinstiţi".

"În 90, Ion Iliescu spunea să fim săraci şi cinstiţi. Trebuie să începem să învăţăm altceva, să fim bogaţi şi cinstiţi şi ţara o va duce mai bine", a susţinut Virgil Guran, care a votat în favoarea amendamentelor.

Şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că "pe inflaţie, aşa cum toţi bugetarii au primit o creştere salarială, e corect ca administraţia locală să beneficieze de acelaşi regim".