Trei ceasuri rele cu împăciuitorul Sebastian Cucoş

Sebastian Cucoş
Sebastian Cucoş (Epoch Times România)

Aflu la ceas de seară că Sebastian Cucoş s-a hotărât să iasă la rampă să spună câteva cuvinte. Pun colegii din redacţie pe foc. Când apare live-stream-ul mă frec la ochi. Icoane şi cruci peste tot? O fi jandarmeria vreo sectă? Asta ar explica, în parte, treaba de vineri. Or fi nimerit băieţii mei rupţi de oboseală în vreo biserică şi nu-şi dau seama?

Spre disperarea mea, semnele încep să se tină lanţ. Brusc îl aud pe Cucoş în căşti. Pe ecran – nimic. Mă trec sudorile… cu icoanele astea… o vorbi din alte dimensiuni? Aud vreun duh? Ar fi mai bine să cad în genunchi? În final cameramanul mă lămureşte: ne-a căzut netul taman cum a apărut Komandantu'.

Nu ştiu ce să fac cu mine, dar anulez live-ul. Cu toate astea vorbele conducătorului Jandarmeriei îmi răsună în căşti, din neant. Şi mă cam pun pe gânduri. Vorbeşte despre el însuşi. Îmi vine un gând liniştitor: 10 august, conferinţa lui Cucoş, toate sunt un vis urât şi o să mă scol în lumea reală.

Dar nu. Vocile lui Cucoş se opresc brusc, se aşterne tăcerea. Încremenesc. Mă frământ… or fi intrat batalioane peste toţi reporterii? Au întins o cursă tuturor din presă?

Peste câteva minute, aflu misterul de la colegi: Cucoş dăduse din mâini, taman peste microfonul nostru şi al Antenei 3. Căzute pe jos amândouă. Pe-al lor l-a ridicat, pe-al nostru, care a leşinat, nu. Deşi cameramanul i-a spus că mai e unul pe jos. Deh, ştie el (Cucoş) ceva, o fi paranormal, cu atâtea icoane.

Ascult cuvântarea de la prieteni şi peste mine coboară iluminarea. Omu' n-a strâns lumea ca să explice de ce a dat drumul la marditori cu butelii şi grenade să ne rupă copiii în bucăţi. Ci ca să ne explice că el a „absolvit un examen” (pardon?!), “legal” (pardon?!) şi după „absolvirea acestui examen” (recidivă, e clar că nu e cazul să mă agăţ de detalii minore) e necesar avizul CSAT. „E o procedură!” „Sunt mulţi actori care trebuie să-şi dea avizul pe un asemenea act. Durează”. Ne lămureşte dânsul. Oare de ce o simţi nevoia să intre în detaliile astea?

Încă mă frec la ochi, şi nu de alergie. Or trăi în altă lume? „Dragi români! Suntem în anul Centenar! Suntem în anul Unirii. Haideţi să ne aşezăm la calm, la moderaţie, la înţelegere”.

Pe bune?! Ne cred stockholmizati? „V-am violat niţel, hai că n-a fost chiar aşa rău”? Mă gândesc pentru un moment că încearcă hipnoză în masă cu o ţară întreagă.

Ei bine, la mine n-a prins. Vorbele Komandantului mângâie urechea, dar memoria zice nu. Dacă dăm filmul înapoi cu trei zile, aş spune că sunt chiar halucinante. Oameni buni voi îl auziţi pe ăsta? Cât cinism poate avea, după ce Jandarmeria bagă în îngrijiri medicale 500 de persoane, să îndemne la unire şi la calm?

Şefu'! Să vă explic! Ce voia lumea cu adevărat să afle nu este dacă trebuie să ne unim. Ci dacă aveţi de gând să vă asumaţi măcelul comis împotriva copiilor noştri şi a românilor, pe care i-aţi tratat mai rău ca pe animale.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Adevărata batjocură abia urmează:

„Vă asigur că oamenii în uniformă îşi merită respectul nostru şi al dvs.” „Dacă există cineva care se face vinovat de ceva, indiferent dacă este în uniformă sau civil, va fi investigat”.

„Noi vă batem, noi vă iubim”, cam aşa sună mesajul! Ruseşte. Îmi vine să îi strig: cu iubirea asta e bizar... şi pedofilii îşi iubesc victimele, Şefu'.

Dar hai că m-aţi convins, Komandante. România post decembristă are o istorie glorioasă de găsire a vinovaţilor pentru toate samavolniciile care ne-au măcinat viitorul – mineriade, Caritas, dosarul Revoluţiei, Colectiv, acţiunea Jandarmeriei din iunie, şi acum dresura cu bastoane şi grenade din 10 august.

Până la urmă scap rapid. Discursurile lungi nu sunt specialitatea casei. Şedinţa de umilire se termină ca-n filme. Gata cu vorbele. La fapte, camarazi! Cum îi stă bine oricărui bărbat de arme, Cucoş se retrage în pas alergător din faţa jurnaliştilor pe care tocmai i-au cotonogit respectabilii săi colegi înarmaţi până-n dinţi, vineri noapte. Îşi lăsase omu' culoar ca să poată fugi de întrebări.

Lăsându-ne pe toţi cu ochii în... icoane să aşteptăm mântuirea. De la Bunul Dumnezeu care se uită la noi de pe pereţi. Niţel mustrător, mi se pare mie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii