UDMR ameninţă: Dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe alegerile în 2 tururi, susţinem o moţiune de cenzură

Korodi Attila
Korodi Attila (Korodi Attila/Facebook)

Attila Korodi, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că, în cazul în care Guvernul Orban îşi va asuma răspunderea pe alegerile locale în două tururi, formaţiunea pe care o reprezintă va susţine o eventuală moţiunea de cenzură.

"Dacă Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea pe alegeri în două tururi, în primul rând este o decizie care este împotriva deciziei Curţii Constituţionale şi a recomandării Comisiei de la Veneţia. UDMR se poziţionează o dată din acest punct de vedere, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, şi pe fond nu credem că aduce elemente pozitive în zonele locuite într-o parte minoritară de comunitatea maghiară, votul în două tururi, pentru că turul doi aduce o etnicizare a votului, care nu este deloc benefică pentru comunităţile locale. Nu susţinem acest gest şi dacă Guvernul va veni cu asumarea răspunderii, noi trebuie să ne poziţionăm împotriva asumării răspunderii, clar. Asta înseamnă, procedural, că se depune o moţiune de cenzură", a precizat deputatul.

De asemenea, Attila Korodi şi-a exprimat convingerea că - în condiţiile în care “PNL a semnat un acord politic în care îşi asumase că pe această temă nu emite ordonanţă şi nu vine cu asumarea răspunderii, ci vor fi dezbateri în Parlament" - liberalii îşi vor menţine acel punct de vedere.

Deputatul UDMR a ţinut să mai sublinieze că, deşi partidul său nu poate să depună o astfel de moţiune, este sigur că în Parlament există partide politice care se vor poziţiona în favoarea sau împotriva depunerii unei moţiuni.