Un general chinez ameninţă: "Problema Taiwanului nu va rămâne nerezolvată la infinit"

Soldaţii Armatei de Eliberare a Poporului antrenându-se în Beijing, 22 iulie.
Soldaţii Armatei de Eliberare a Poporului antrenându-se în Beijing, 22 iulie. (Greg Baker/AFP/Getty Images)

Un general al Armatei de Eliberare a Poporului a ameninţat că ''problema Taiwanului nu va rămâne nerezolvată pe termen lung'' şi că statul chinez nu exclude folosirea forţei pentru a realiza unificarea.

Afirmaţiile au fost făcute după ce partidul Kuomintang, aflat la conducerea Taiwanului, a suferit o înfrângere puternică în alegerile guvernamentale locale de luna trecută. Câştigătorul principal al alegerilor a fost Partidul Progresiv Democrat al opoziţiei, care a susţinut în mod tradiţional independenţa Taiwanului.

Generalul Liu Jingsong, fost preşedinte al Academiei Chineze de Ştiinţe Militare, a declarat că statul chinez ''nu va abandona posibilitatea utilizării forţei. Conform legii chineze există şi opţiunea rezolvării acestei chestiuni prin mijloace militare dacă este necesar''.

Legea la care face referire generalul chinez este Legea Anti-Secesiune, ratificată în 2005, care stabileşte trei condiţii în baza cărora China poate urmări unificarea cu Taiwanul prin mijloace "mijloace non-paşnice".

Condiţiile se referă la situaţia în care Taiwanul îşi declară oficial independenţa faţă de China, dacă are loc un eveniment major care duce la separarea Taiwanului de China sau dacă s-au epuizat toate mijloacele paşnice pentru realizarea unificării.

La scurt timp după adoptarea legii de către conducerea din Beijing, oficialii taiwanezi au emis o declaraţie de condamnare a legii, susţinând că aceasta este un act provocator împotriva Taiwanului, care este o entitate politică independentă şi suverană al cărei viitor este determinat de poporul taiwanez.

Generalul chinez a mai adăugat că Taiwanul reprezintă un interes special pentru China şi, conform planului strategic al guvernului chinez în legătură cu transformarea Chinei într-o putere maritimă, această chestiune nu va rămâne nerezolvată la infinit.

De asemenea, oficialii chinezi au declarat că este dreptul Chinei de a rezolva această chestiune, avertizând conducerea Taiwanului că singura cale de urmat este menţinerea dezvoltării unor relaţii paşnice între cele două părţi ale strâmtorii şi, în cele din urmă, unificarea.

Chestiunea