Un tribunal rus prelungeşte arestul preventiv al avocaţilor lui Navalnîi, acuzaţi de „extremism"

Unul dintre avocaţii lui Navalnîi, Vadim Kobzev, arestat pentru "extremism"  
Redacţia
29.05.2024

Un tribunal rus a prelungit arestul preventiv al celor doi avocaţi care l-au reprezentat pe regretatul critic al Kremlinului Alexei Navalnîi, a relatat marţi site-ul independent de ştiri Mediazona, citat de The Moscow Times.

Vadim Kobzev, Alexei Lipster şi Igor Sergunin au fost arestaţi, în octombrie anul trecut, sub acuzaţia de participare la activităţi „extremiste” pentru că au transmis scrisorile lui Navalnîi asociaţilor săi.

În 2021, Rusia a scos în afara legii reţeaua politică a lui Navalnîi ca fiind „extremistă”, punându-i pe asociaţii acestuia în pericol de urmărire penală.

Tribunalul districtual Basmanny din Moscova a decis marţi să prelungească arestul preventiv al lui Kobzev şi Liptser până pe 3 august.

O înregistrare video din sala de judecată, difuzată de agenţia de ştiri Rusnews, i-a arătat pe Kobzev şi Liptser în cuşca inculpaţilor fără Sergunin.

Agenţia de ştiri de stat RIA Novosti a relatat marţi că toţi cei trei avocaţi au fost puşi sub acuzare şi le-a fost prelungit arestul preventiv până la 3 august.

În noiembrie, autoritatea de supraveghere financiară a Rusiei i-a adăugat pe avocaţi pe lista de „extremişti şi terorişti”, permiţând îngheţarea conturilor lor bancare fără ordin judecătoresc.

Alţi doi avocaţi exilaţi care au lucrat pentru Navalnîi - Alexander Fedulov şi Olga Mihailova - au fost arestaţi în contumacie pentru aceleaşi acuzaţii.

Navalnîi, cea mai proeminentă figură a opoziţiei din Rusia, a murit în februarie, la vârsta de 47 de ani, în timp ce ispăşea o pedeapsă pentru „extremism” într-o colonie penală din Arctica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor