Unde sunt locurile noastre de muncă?

Trăim în mijlocul dramei dispariţiei locurilor de muncă. S-a scris mult pe această temă. În cele ce urmează vom încerca să privim subiectul dintr-un alt unghi. A apărut un paradox pe o scară imensă, dar viaţa tot mai stresantă ne face să nu ne mai punem întrebări. Populaţia creşte, consumul creşte şi el, lucru care ar trebui să genereze tot mai multe locuri de muncă. În ciuda acestei realităţi, numărul lor se reduce pe zi ce trece. În ţările cu populaţia în scădere, consumul are de asemenea tendinţă de creştere, datorită standardelor de viaţă mai ridicate. În ambele cazuri numărul job-urilor ar trebui să crească.

În acelaşi timp, toată lumea se plânge că nu mai există bani. Unde au dispărut locurile noastre de muncă? Unde sunt banii noştri? Aceste lucruri ciudate se petrec de puţin timp, ceea ce ne face să admitem apariţia unui factor destabilizator de mari dimensiuni. Analiştii politici şi economici caută tot felul de cauze şi bineînţeles că ceea ce spun ei este valabil. Dar prea puţini vorbesc despre ascensiunea economică a Chinei comuniste, care are o contribuţie majoră la dezechilibrul planetar. Doar puţini îndrăznesc să privească, dar din motive ascunse ei nu vorbesc despre una din cauzele majore ale crizei care a lovit aproape toate ţările. În schimb se scoate în evidenţă faptul că în China nu a fost criză, ci dimpotrivă creştere economică. Ne întrebăm, dacă nu există oare vreo legătură între cele două fenomene?

Ascensiunea Chinei în plan economic a fost una foarte rapidă, orchestrată de partidul comunist, care a folosit-o ca ultimă şansă de a supravieţui. A mizat pe faptul că o creştere economică va face populaţia să-l accepte în continuare. Creştere care s-a dovedit însă a fi una nesănătoasă. De ce facem această afirmaţie? Să analizăm fenomenul în două direcţii.

Dinspre China spre exterior: după masacrul din Tienanmen, partidul comunist avea la dispoziţie un miliard de oameni săraci şi proaspăt terorizaţi, dispuşi să lucreze pe nimic. Luând în considerare şi lagărele de muncă forţată se poate spune că dispunea chiar de un număr considerabil de sclavi în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta era oferta partidul comunist: o forţă de muncă enormă şi deosebit de ieftină.

Dinspre exterior spre China: marile companii au răspuns dirijând fluxuri masive de capital spre China, care generau profituri uriaşe. Partidul comunist a ştiut dintotdeauna să manipuleze părţile întunecate ale fiinţei umane. În aceste circumstanţe, el profita din plin de pe urma lăcomiei mărilor bănci şi companii internaţionale.

Aceştia sunt factorii principali care stau la baza creşterii nesănătoase.

La suprafaţă părea a fi un lucru bun pentru Statele Unite şi Europa, care aveau parte de produse nemaiîntâlnit de ieftine. Dar noi ştim că partidul comunist nu dă nimănui ceva pe degeaba. Era doar începutul. Într-o fază ulterioară avea loc mutarea masivă a locurilor de muncă în China, fenomen care a propagat spectrul şomajului în întreaga lume. Astfel se explică marele paradox. Acum doi ani se punea problema mutării fizice a unui întreg combinat chimic din Dolj în China.

Lumea este insensibilă la acest fenomen, auzindu-se uneori păreri de genul: „Au trecut două decenii de la prăbuşirea comunismului în România şi acest subiect nu mă mai interesează. Pentru mine este mai important unde muncesc şi cât câştig.” Dar problema gravitează exact în jurul partidului comunist, doar că este vorba de ramura sa din altă ţară. El are abilitatea de a-şi derula planurile în mod mascat. Oamenii sunt loviţi năprasnic, dar nu realizează de unde.

Acapararea neonestă a unei bune părţi din locurile de muncă din întreaga lume, urmată de sărăcirea omenirii şi implicit constrângerea de a cumpăra produse chinezeşti ieftine este doar una dintre formele de persecuţie lansate de PCC împotriva umanităţii. L

Unii însă încep să vadă conexiunea. Referindu-se la subiectul în discuţie, un politician american spunea că ţara lui este capabilă să producă jucării pentru copii. La fel şi România. Suntem capabili să producem îmbrăcăminte, încălţăminte, birotică, pielărie, medicamente, becuri şi biciclete. Producem de asemenea usturoi de mii de ani. Nu avem nevoie să le importăm din China şi nici nu este moral a le importa dintr-o ţară al cărei regim dictatorial practică dumpingul. Nu este moral nici faţă de români. Vrem noi oare cu adevărat să reducem şomajul?

Ascensiunea unei puteri economice aduce cu soliditatea unui copac în creştere. La bază stă societatea liberă, în care fiinţa umană se bucură de respect. Prin anii ’70 - ’80 noţiunile de economie de piaţă încă mai erau asociate cu cele de stat de drept, democraţie sau drepturi ale omului. Însă China le-a separat definitiv. Prezenţa economiei de piaţă nu ne mai dă nici un indiciu despre bunul cel mai de preţ al acelei ţări.

Aruncaţi o privire spre stivele de mărfuri chinezeşti din marile complexe: uniforme, mohorâte, fragile. Chipuri din infern în formă de jucării îţi fac cu mâna .... mormane de pături, cămăşi, papuci, ciorapi şi flori din plastic .... electronice de unică folosinţă .... La început le acceptam pentru că erau atractive ca preţ, dar nu ne puteam imagina că prin ingineriile sinistre ale Partidului Comunist Chinez, într-o bună zi vom fi pur si simplu constrânşi să le cumpărăm. Anti-calitatea impregnează fiecare moleculă, iar din adâncurile „Made in China” urcă vaiete şi lacrimi.

Acapararea neonestă a unei bune părţi din locurile de muncă din întreaga lume, urmată de sărăcirea omenirii şi implicit constrângerea de a cumpăra produse chinezeşti ieftine este doar una dintre formele de persecuţie lansate de PCC împotriva umanităţii. Lipsa job-urilor a generat un val de teroare economică care a coborât în adâncul fiecărui om. Lucru valabil şi în cazul producătorilor. Nu ştii când produsele tale ar putea fi înlocuite cu mărfuri chinezeşti. Cum natura intrinsecă a comunismului este legată de persecuţie, uitându-ne cu mai multă atenţie vom descoperi şi alte forme ale ei.

Lipsit de orice loialitate, PCC încheia iniţial un târg uriaş, negociind cu forţa de muncă umană. În 2006 o întreagă lume vedea cu uimire cum acelaşi PCC făcea afaceri cu organe recoltate în mod ilegal şi inuman de la practicanţii Falun Gong. Ne întrebăm: care este faza finală? Dacă nu ne trezim, este posibil ca într-o zi să-l vedem negociind pentru sufletele noastre.