USR-PLUS: Îi cerem premierului Orban să nu cedeze şantajului PSD şi să organizeze alegeri în două tururi

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Membrii Birourilor Naţionale USR şi PLUS s-au reunit, luni, pe 9 decembrie, într-o şedinţă comună, în urma căreia au reiterat solicitarea către premierul Ludovic Orban de a organiza alegeri locale în două tururi de scrutin.

"Îi cerem premierului Ludovic Orban să nu se lase intimidat de ameninţările PSD şi UDMR cu moţiune de cenzură şi îi reamintim că avem un protocol semnat la învestirea acestui guvern prin care s-a angajat să facă tot ce ţine de guvern pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi. Este esenţial pentru democraţia din România, să redeschidem democraţia la nivel local, acolo unde contează. Avem primari aleşi de municipii aleşi cu 8-9%. Vrem, pentru cetăţeni, la revenirea de primari în două tururi de scrutin", a declarat deputatul Ionuţ Moşteanu, membru în Biroul Naţional USR.

"Aş sublinia încă o dată cerinţa noastră către premierul Ludovic Orban, să nu se lase şantajat. Cetăţenii României să-şi poată alege primarii în două tururi. Dacă ne uităm la Bucureşti, avem 1.8 milioane de cetăţeni iar primarul actual a fost ales de mai puţin de 300.000 de oameni. Nu e un lucru care să fie motiv de mândrie. Credem că lucrul acesta trebuie schimbat acum", a subliniat Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Bucureşti.

În vederea consolidării Alianţei USR PLUS, în timpul discuţiilor de astăzi s-au făcut paşi suplimentari privind operaţionalizarea structurilor de conducere. Până joi, fiecare partid va da nominalizări pentru poziţiile din Comitetul Executiv, urmând ca cei nominalizaţi să treacă printr-un mecanism de validare.

În privinţa candidatului Alianţei la Primăria Bucureşti, membrii celor două Birouri Naţionale au decis ca în perioada următoare să se stabilească numele candidatului comun: "Competiţia este între Vlad Voiculescu din partea PLUS şi Nicuşor Dan, independent susţinut de USR Bucureşti. Modul de desemnare şi calendarul se vor stabili cât de repede. Într-o primă fază, se va discuta la nivel intern, al Alianţei, oraş cu oraş, acolo unde avem candidaţi proprii".