Vaccinul terapeutic anti–HIV, o speranţă pentru copiii infectaţi

(Ishara S.KODIKARA / AFP / Getty Images)

Un studiu privind vaccinarea terapeutică anti-HIV/SIDA a fost realizat în Italia la Spitalul de copii „Bambino Gesù” din Roma, pe 10 copii infectaţi cu HIV la naştere, pe cale maternă. Rezultatele obţinute au fost bune întrucât sistemul imunitar al copiilor a început să "răspundă". Este primul vaccin terapeutic pentru copii folosit împotriva HIV şi este rezultatul a doi ani de studii. Cercetătorii l-au publicat în revista Plos One în scopul de a permite cercetătorilor din orice ţară să aibă acces la rezultatele studiilor şi să le poată continua. Experimentul a fost realizat de imunologul Paul Palma, din echipa profesorului Paolo Rossi, în colaborare cu Universitatea Tor Vergata din Roma.

Infectaţi prin intermediul mamei, cei 10 copii care au primit vaccinul au dezvoltat "o creştere semnificativă a reactivităţii la virus", spre deosebire de grupul format din alţi 10 copii infectaţi cu HIV, care nu au fost vaccinaţi.

Studiul, realizat fără contribuţia companiilor farmaceutice, a fost efectuat pe copii născuţi cu HIV dobândit pe cale maternă, o modalitate de transmitere a bolii care priveşte 95% din cazurile de infectare nou apărute în rândul copiilor. Administrarea vaccinului, combinată cu terapia antiretrovirală clasică, au determinat, explică autorii, "creşterea semnificativă a răspunsului imunologic potenţial, ceea ce este în măsură să determine controlul asupra replicării virusului".

Cum funcţionează vaccinul

Subiectului infectat, în acest caz un copil, i se administrează ADN-ul unei proteine specifice a virusului HIV. Celula umană care îl primeşte, începe să-l sintetizeze, îmbunătăţind răspunsul imunitar. Vaccinarea terapeutică este o strategie inovatoare, care are scopul de a "educa" sistemul imunitar al persoanei infectate să reacţioneze împotriva virusului. Din păcate, pentru HIV nu există încă un vaccin profilactic care să poată evita infectarea. Este ca şi cum, explică imunologul Paul Palma, "vaccinul îngheaţă virusul HIV, împiedicând-i înmulţirea". O acţiune similară o au şi actualele medicamente antiretrovirale clasice, de care este strâns legată viaţa persoanelor bolnave de HIV, dar cu o singură diferenţă majoră: "În timp ce medicamentul acţionează direct asupra virusului, împiedicându-l să se reproducă - explică Palma - vaccinul acţionează asupra sistemului imunitar, educându-l să controleze virusul HIV, cu acelaşi rezultat, de a-l împiedica să se reproducă. În acest fel, în viitor, se poate ajunge la întreruperea tratamentului clasic, mai întâi pentru o perioadă limitată şi apoi, sperăm, pentru totdeauna". Un avantaj semnificativ având în vedere că, spune Palma, "mulţi adolescenţi cu HIV cu greu continuă să ia medicamentele în mod regulat, ceea ce prezintă un risc crescut ca boala să se agraveze". Este un pas fundamental pentru a reduce utilizarea de terapii antiretrovirale, foarte eficiente în controlul virusului, dar care sunt susceptibile de a provoca toxicitate pe termen lung.

Beneficii pentru copii

Un copil care se naşte infectat începe tratamentul în primul an de viaţă şi, deocamdată, este obligat să-l continue pe tot parcursul vieţii. Prin urmare, efectele benefice ale vaccinului asupra pacienţilor tineri ar fi multiple. "Mai întâi de toate, reduce semnificativ riscul de eşec al tratamentului şi apariţia virusului rezistent. De asemenea, poate reduce semnificativ cazurile de suprainfecţie", explică cercetătorii. Dar scopul pentru viitor, explică ei, este acela de a se renunţa la folosirea medicamentelor astfel încât virusul să poată fi ţinut sub control datorită vaccinului.

Pasul următor

Chiar dacă rezultatele sunt de bun augur, studiul este încă în faza iniţială. "Următoarea etapă va fi de a extinde procesul pe un eşantion mai mare de copii şi adolescenţi, luând în considerare, eventual, testarea vaccinului în ţările în curs de dezvoltare care au înregistrat cel mai mare număr de copii născuţi deja infectaţi", precizează Palma. Dar nu este de neglijat problema costurilor: "Prima fază a acestui studiu a fost susţinută prin fonduri publice furnizate de Institutul Superior de Sănătate, fonduri ale Spitalului de copii „Bambino Gesù”, fonduri europene şi fonduri ale Karolinska Instituet, din Stockholm".

Pentru a extinde procesul de cercetare în a doua etapă, nu este exclusă posibilitatea de a implica companiile interesate, dar "numai în scop pur filantropic", conchide Palma. În ceea ce priveşte calendarul de disponibilitate pe piaţă, coordonatorii procesului sunt precauţi: "Speranţa noastră este ca vaccinul terapeutic pediatric să poată fi disponibil pe piaţă în câţiva ani", susţine acelaşi cercetător.

Autorii studiului

Vaccinul a fost descoperit de cercetătorii de la Spitalul de copii „Bambino Gesù” din Roma şi realizat de către grupul Britta Wahren, de la Karolinska Instituet din Stockholm. A primit undă verde de la Agenţia Italiană de Medicamente (AIFA) şi de la Comisia de etică a Spitalului de copii „Bambino Gesù”. Răspunsurile imunologice au fost studiate în colaborare cu Laboratorul de evoluţie şi de transmitere virală de la IRCCS, Spitalul San Raffaele din Milano, coordonat de Gabriella Scarlatti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură