Valeria Şeican, demisă din funcţia de director al Teatrului de Operă din Chişinău

Membrii audienţei, după ce au aflat că Shen Yun a fost blocat, aduc, totuşi, flori artiştilor
Membrii audienţei, după ce au aflat că Shen Yun a fost blocat, aduc, totuşi, flori artiştilor (Annie Li / Epoch Times)

Valeria Şeican a părăsit fotoliul de director al Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) , devenind consilier al Ministrului Culturii, care în prezent este Monica Babuc. Fosta directoare a precizat că nu regretă schimbarea produsă pe plan profesional şi că este pregătită pentru noile responsabilităţi.

Anterior, Procuratura Anticorupţie a depistat unele abateri la această instituţie şi a deschis un dosar penal, pentru abuz în serviciu. Potrivit oamenilor legii, acţiunile întreprinse au adus prejudicii teatrului în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Valeria Şeican a fost numită în funcţia de director al Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" la sfârşitul anului 2009.

Valeria Şeican s-a aflat în 2010 în mijlocul unui scandal internaţional. Ea a fost cea care a decis să încalce unilateral un contract de arendare a sălii, unde trebuia să aibă loc pentru prima dată în Moldova spectacolul Shen Yun Performing Arts. Directoarea a dat dispoziţie să se închidă uşile teatrului chiar în ziua spectacolului, lăsând efectiv pe afară cea mai prestigioasă trupă de dans clasic chinez din lume.

Ea nu a putut răspunde în mod serios la întrebări în cadrul conferinţei de presă pe care a convocat-o şi nu a putut să evite întrebările directe ale jurnaliştilor şi nici nu a argumentat de ce artiştii au fost puşi într-o situaţie pe care nu au mai întâlnit-o nicăieri în lume.

Potrivit Tatianei Chiriac, Preşedintele Asociaţiei Falun Dafa din Moldova, a fost încheiat cu teatrul un contract privind arenda scenei pentru zilele de 25 şi 26 mai 2010.

''Asociaţia a respectat condiţiile contractului, încă din ziua când urma sa aibă loc spectacolul, conducerea teatrului nu a permis actorilor să-şi aducă echipamentul şi să înceapă repetiţiile, iar ulterior a anulat spectacolul fără a da vreo explicaţie. Ministrul culturii, Boris Focşa, care anterior a promis că ne va ajuta, ''şi-a spălat mâinile”, a pus totul pe seama conducerii teatrului şi pretinde că nimic nu s-a întâmplat. Anularea spectacolului a fost provocată de presiunile din partea Ambasadei Chinei de la Chişinău, dat fiind faptul că organizaţia Falun Dafa este persecutată în China, iar ambasadorul chinez s-a întâlnit în repetate rânduri cu Ministrul Culturii şi cu administraţia teatrului, cerând să nu permită ca spectacolul să fie prezentat”, a comunicat Tatiana Chiriac.

Dezastrul creat de comportamentul abuziv al Teatrului de Balet a fost chiar mai adânc, deoarece spectacolele trupei Shen Yun atrăseseră la Chişinău spectatori din România, Rusia, Germania, Turcia, Ucraina, Belorusia, Italia etc., pentru ambele spectacole. Atât spectatorii din Moldova cât şi cei din străinătate au primit vestea cu dezamăgire, fiind şocaţi şi nemulţumiţi de cele întâmplate într-un stat care promitea că va porni pe un drum democratic, transparent, plin de schimbări reformatoare şi lipsit de comportamente comuniste.

Cu obrăznicia specifică comuniştilor, reprezentanţii Ambasadei Chineze la Chişinău, ameninţând cu ruperea relaţiilor diplomatice bilaterale, au îngenunchiat Moldova cu tot cu guvernarea sa presupus liberal-democrată... care de altfel a eşuat până în ziua de azi de a-şi expune poziţia oficială referitor la cele întâmplate.

Simptomatic, nici o persoană responsabilă implicată direct nu a fost sancţionată pentru aceste abuzuri, ministrul Focşa fiind numit pentru un al doilea mandat după alegerile repetate din 2010, posibil pentru meritele deosebite faţă de... China!

Spectacolul „Shen Yun" este organizat de către compania „Shen Yun Performing Arts”, cu sediul la New York. Programul include aproape douăzeci de dansuri şi cântece, care evocă tradiţiile din istoria legendară a Chinei.

De când Shen Yun a început să prezinte spectacole de dans chinez clasic şi muzică pentru publicul din întreaga lume, regimul comunist chinez a încercat să facă totul pentru a opri performanţele trupei. Motivul este că două dansuri din spectacolele companiei Shen Yun înfăţişează persecuţia la care sunt supuşi aderenţii mişcării Falun Gong de către Partidul Comunist Chinez.