Victoria lui Putin la alegerile din Rusia, în atenţia presei spaniole
alte articole
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia, câştigate din primul tur de scrutin de Vladimir Putin, apar luni în prim planul presei spaniole.
Putin învinge la urne şi iese în stradă, scrie cotidianul El Pais, cu precizarea că actualul premier rus a fost ales preşedinte pentru a treia oară, cu 64% din voturi, iar odată cu aflarea rezultatelor, peste 100.000 de persoane au ieşit în stradă, în semn de sprijin şi pentru a sărbători victoria. De asemenea, cotidianul menţionat îl citează pe Serghei Guriev, rector al New Economic School din Moscova, care susţine că, de acum, protestele îl vor obliga pe Putin să lupte împotriva corupţiei - considerată cea mai gravă problemă a Rusiei.
Opoziţia încearcă să strice victoria lui Putin, anunţă cotidianul El Mundo, după ce s-a confirmat faptul că oponenţii preşedintelui ales vor organiza luni marşuri prin capitala rusă, în semn de protest faţă de presupusele fraude de la alegeri. Faptul că Putin a obţinut 64% dintre voturile ruşilor face ca decizia de a vorbi cu 'indignaţii' din ţară sau de a face schimbări să îi aparţină în totalitate, mai notează cotidianul menţionat.
Victorie extinsă pentru Putin, printre acuzaţii de fraudă şi abuzuri, relatează la rândul său cotidianul ABC. Acesta arată de asemenea cum preşedintele ales al Rusiei a izbucnit în lacrimi, atunci când şi-a anunţat o victorie fără drept de apel şi cu care a reuşit să evite un al doilea tur de scrutin.
Despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia scrie luni şi cotidianul La Razon. Putin revine la Kremlin, anunţă acesta, subliniind că actualul premier rus s-a impus în preferinţele electoratului din primul tur de scrutin, urmând să guverneze Rusia până în 2018 - în vreme ce opoziţia a denunţat fraude şi nereguli pe durata scrutinului.
Putin sărbătoreşte o victorie pe care o pun la îndoială alţi candidaţi, informează El Periodico de Catalunya, adăugând că actualul şef de guvern al Rusiei a obţinut peste 60% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, din primul tur al alegerilor prezidenţiale, a cărui transparenţă este însă criticată de candidaţii rivali.