Victoria Nuland: SUA se va concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcani

Secretarul de stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland.
Secretarul de stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland. (MARTIN BUREAU / AFP / Getty Images)

Statele Unite ale Americii se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcani, în strânsă colaborare cu Uniunea Europeană, pentru a ajuta ţările din această regiune să promoveze o guvernare curată, mass-media independentă şi o societate civilă activă şi puternică, a declarat Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice, în cadrul unei audieri care a avut loc joi în Comisia pentru Afaceri Externe din Senatul SUA.

Criza din Ucraina a scos în evidenţă o provocare în creştere în spaţiul Euro-Atlantic. Corupţia nu este o plagă doar în Ucraina ci în multe regiuni din Europa Centrală şi de Est unde aspiraţiile cetăţeniilor sunt călcate în picioare pentru interesele unor oligarhi corupţi, care care îşi folosesc banii şi influenţa pentru a înăbuşi opoziţia politică şi nemulţumirea, pentru a cumpăra politicieni şi mass-media, pentru a slăbi justiţia şi drepturile organizaţiilor non guvernamentale.

"Se poate observa o proporţie tot mai mare de oligarhi şi politicieni corupţi care lucrează împreună, inclusiv dincolo de frontierele naţionale, dispuşi să se susţină reciproc pentru a-şi menţine influenţa şi să îşi conserve banii ce alimentează acest sistem," a remarcat Nuland, subliniind că "un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţia din interior, ci face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilor. "

În consecinţă, în multe părţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mare, cu scopul de a apăra democraţia şi suveranitatea unor state", afirmă oficialul american.

În cadrul audierilor, Victoria Nuland a exprimat îngrijorarea Washingtonului în legătură cu presiunea pe care criza declanşată de invazia Rusiei în Crimeea o pune asupra Republicii Moldova, Georgiei, Armeniei, Azerbaidjanului şi a altor vecini ai Ucrainei.

Republica Moldova a fost în special victima unor presiuni economice din partea Rusiei, a intensei propagande împotriva Acordului de Asociere cu UE sponsorizate de ruşi şi a eforturilor elanurilor separatiste reînnoite din Trannistria şi Găgăuzia. "Aşa cum ştiţi, am intensificat sprijinul politic şi economic pentru Moldova şi alte state din regiune în ultimele luni şi vom continua să susţinem acest efort.", a mai declarat Nuland.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe