Vietnamul confiscă o navă chineză în Golful Tonkin

Într-un incident care va amplifica şi mai mult situaţia tensionată din Marea Chinei de Sud şi Est, o navă chineză a pătruns în apele teritoriale vietnameze, după care a fost confiscată de paza de coastă.
Navă a pazei de coastă vietnameze.
Navă a pazei de coastă vietnameze. (Captură Foto)

Mările Chinei de Sud şi Est, în special Insulele Spratly, sunt subiectul unor dispute teritoriale intense şi continue între China şi majoritatea vecinilor săi regionali. Disputele au tras în conflict SUA, hotărâtă să nu permită Chinei să obţină ceea ce doreşte.

Un astfel de episod a avut loc joia trecută când paza de coastă vietnameză a confiscat o navă chineză care a pătruns în apele sale teritoriale, conform unui raport local publicat sâmbătă.

Aşa cum raportează Nikkei, într-o mişcare surprinzătoare pentru autorităţile vietnameze împotrivă unei nave chineze, paza de coastă din oraşul-port nordic Haiphong a capturat nava care transporta motorină în Golful Tonkin.

Ziarul Wall Street Journal a adăugat faptul că forţa de apărare a frontierei din oraşul Haiphong a descoperit joi că nava chineză transporta 100.000 de litri de motorină în apropiere de insula vietnameză Bach Long Vi din Golful Tonkin, a raportat ziarul An Ninh Thu Do, condus de departamentul de poliţie din Hanoi. După ce a confiscat nava, forţa vietnameză a remorcat-o până în oraş.

Ziarul a susţinut că autorităţile vietnameze investighează cazul.

Căpitanul navei chineze a recunoscut intruziunea, declarând oficialilor vietnamezi că nava transporta combustibil pentru ambarcaţiunile chineze de pescuit ce operează în apele vietnameze, conform raportului.

Incidentul marchează cea mai mare amplificare a tensiunilor teritoriale între cele două ţări din 2014, când Beijingul a instalat o platformă petrolieră în apele teritoriale ale Vietnamului. Armata chineză a mobilizat 86 de nave, inclusiv nave de război şi submarine, pentru a proteja platforma petrolieră, agresând în repetate rânduri autorităţile de coastă vietnameze.

Oficialii din Vietnam şi China au refuzat să comenteze confiscarea de săptămâna trecută a navei chineze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe