Viitor socialist: Preşedintele venezuelean creşte salariul minim cu 50%

Într-o mişcare disperată pentru calmarea furiei populaţiei şi pentru a salva economia muribundă a ţării, preşedintele venezuelean a anunţat cea de-a cincea creştere a salariului minim în ultimele 12 luni.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro. (Carlos Becerra/Bloomberg via Getty Images)

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat o creştere cu 50% a salariului minim în încercare de a combate inflaţia scăpată de sub control.

Luând cuvântul duminică în cadrul apariţiei sale lunare la televizor şi radio, Maduro a insistat că această creştere va proteja locurile de muncă.

Criticii îl acuză pe Maduro de gestionarea eronată a economiei.

“Am decis să cresc salariul minim. Ca de obicei, această creştere va include funcţionarii publici, profesorii, ofiţerii de poliţie, doctorii şi armata. Salariile şi pensiile vor creşte cu 50% începând cu luna ianuarie”, a precizat liderul socialist.

Mişcarea lui Maduro va duce la creşterea salariului minim lunar la puţin peste 40.000 de bolivari.

Noul salariu înseamnă aproximativ 57 de euro la cea mai bună rată de schimb, dar în realitate suma reprezintă doar aproximativ 10 euro pe piaţa neagră.

Un studiu realizat la sfârşitul anului trecut a dezvăluit că Venezuela, zguduită de cea mai puternică inflaţie din lume, este în pragul foametei, un procent alarmant de 15% dintre cetăţeni susţinând că se pot hrăni doar cu “resturi de mâncare aruncate de centrele comerciale”, în timp ce aproximativ jumătate dintre venezueleni afirma că trebuie să îşi ia liber de la muncă pentru a merge să caute mâncare.

Un studiu iniţiat de More Consulting şi publicat în ziarul de limbă spaniolă Diario de las Americas reflectă o realitate care a devenit amprenta mandatului preşedintelui Nicolas Maduro: o lipsă cronică de alimente, produse de bază şi medicamente care forţează majoritatea cetăţenilor să stea la cozi la supermarketuri până la 8 ore. De multe ori, după ce aşteaptă, oamenii constată că nu mai au ce cumpăra.

Mai mult, Fondul Monetar Internaţional susţine că inflaţia din Venezuela va ajung la 1.600% în acest an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe