Vladimir Socor: Problema Transnistriei şi cea a Donbasului sunt în strânsă conexiune

Plahotniuc îşi pregăteşte o reconciliere cu Tiraspolul iar canalul său de negociere cu Victor Gusan a influenţat adoptarea aşa-zişilor „paşi mici” de suveranizare treptată a Transnistriei, afirmă analistul occidental.
Vladimir Socor
Vladimir Socor (Epoch Times România)

Analistul occidental Vladimir Socor susţine că problema Transnistriei şi problema Donbasului sunt conexate deşi nu toată lumea îşi dă seama de strânsa conexiune care există între aceste două probleme. Mai mult, din punctul de vedere al lui Dodon, acest lucru nu ar conta.

„Dacă un statut special în formula care îi convine Rusiei ar fi aprobat pentru Transnistria, atunci acesta ar fi folosit ca precedent împotriva Ucrainei pentru o formulă asemănătoare în Donbas, care ar conveni Rusiei. Dlui Dodon nici cât negru sub unghie nu-i pasă de această conexiune”, a declarat analistul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În opinia lui Vladimir Socor, şi atitudinea lui Plahotniuc ar fi imprevizibilă. „Vedem că dânsul îşi pregăteşte o reconciliere cu Tiraspolul; nu ştim care ar fi termenii acestei reconcilieri, fapt este că s-a creat un canal de negociere Vladimir Plahotniuc – Victor Gusan, canal de negociere care a influenţat adoptarea aşa-zişilor „paşi mici” de treptată suveranizare a Transnistriei pe malul stâng.”

În context, analistul occidental a menţionat că ideologia formatului „5+2” este aceea de a privi practic ca un fel de spectator, mai mult sau mai puţin pasiv, la negocieri bilaterale între Chişinău şi Tiraspol. Participanţii deplini – Rusia, Ucraina şi OSCE – au dreptul de a face propuneri, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu au acest drept, iar fără dreptul de a face propuneri, pot să comenteze propunerile altora, dar nu au dreptul să iniţieze propuneri, cum au Rusia şi Ucraina.

„Până în 2014, Ucraina era un actor pasiv în formatul „5+2”, deoarece Ucraina nu dorea să-şi mai încarce divergenţele cu Rusia cu încă un dosar – dosarul transnistrean. Acum situaţia s-a schimbat, dar în general participanţii la formatul „5+2” privesc ca negocierile 1:1, între Chişinău şi Tiraspol”, a concluzionat Vladimir Socor.