Vosganian: Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a mai fi membru ALDE

Varujan Vosganian
Varujan Vosganian (Epoch Times România)

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, la Parlament, că colegul său Teodor Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a mai fi membru al partidului după ce a acceptat propunerea PSD de a fi şef al Senatului în locul lui Călin Popescu Tăriceanu, însă trebuie formalizată o decizie în acest sens în forurile statutare ale formaţiunii.

„Nu se pune problema că noi nu vom avea o ripostă. Procedural, vorbim de delegaţia permanentă. În legătură cu Teodor Meleşcanu există acum necesitatea unui for care să valideze această situaţie. Decizia se aplică, dar trebuie să existe şi o luare de poziţie a forurilor statutare. Ar trebui să constate forurile superioare şi nu a forurilor judeţene. În ceea ce îl priveşte pe Teodor Meleşcanu el nu mai funcţionează în grupul nostru efectiv şi opinia mea este că el nu mai poate funcţiona în ALDE. După părerea mea, calitatea sa de membru e una care nu se poate discuta pe termen lung. Juridic, ALDE nu a emis încă un document oficial în această privinţă. Teodor Meleşcanu, din punct de vedere moral şi politic, şi-a pierdut legitimitatea de a mai fi membru ALDE”, a afirmat Varujan Vosganian.

Reamintim că, la propunerea PSD, Teodor Meleşcanu a fost ales, în plenul de marţi, preşedinte al Senatului, obţinând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne