Scriitorul Anavi Adam a încetat din viaţă la aproape o sută de ani

Scriitorul Anavi Adam s-a stins marţi din viaţă, cu doar două zile înainte de a atinge un veac de căutări prin lumea pământeană şi cea a literelor.

El îşi dorea enorm ca la aniversarea a o sută de ani să asiste la premiera ultimei sale piese de teatru, "Regele Mateicu II", pusă în scenă la Teatrul Maghiar din Timişoara, chiar de ziua lui, pe 26 februarie.

Dukasz Peter, regizorul piesei, consideră că, dacă destinul ar fi acceptat încă două zile de tăgadă, lumea teatrului ar fi înregistrat, de bună seamă, un eveniment unic: ar fi fost primul dramaturg ce ar fi aniversat un secol de viaţă, fiind prezent la reprezentarea proprie-i sale piese.

Născut la Turda, pe 26 februarie 1909, sub numele de Frucht Francisc, Anavi Adam a fost poet, dramaturg, scriitor, profesor. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi cetăţean de onoare al Timişoarei, Anavi Adam era caracterizat, de cei care-l cunoşteau, ca fiind "o minte clară şi critică, mereu creativă".

O reţetă a longevităţii nu a avut, punând acest "dar" pe seama genei de familie şi a faptului că a ştiut, întotdeauna, să spună "nu" în faţa exceselor. Boala cardiacă l-a atins doar în ultimii şase-şapte ani de viaţă.

În anii '30, Anavi Adam s-a decis să se stabilească la Timişoara, la îndemnul unui coleg care era profesor-pedagog la internatul Liceului Israelit. Drept urmare, a ajuns la Catedra de filosofie, unde a rămas definitiv.

Ultima comedie scrisă de Anavi Ádám, "Matyi al doilea", va putea fi văzută joi, 26 februarie, de la ora 19,00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara, într-o montare semnată de Dukász Péter şi dedicată memoriei scriitorului maghiar.

Publicul bănăţean a putut intra în contact cu piesa pe 15 aprilie 2008, atunci când textul a participat la ediţia a XIII-a a Zilelor Maghiare Bănăţene, ca spectacol-lectură. Pentru scrierea piesei, Anavi s-a inspirat din întâmplarea istorică potrivit căreia regele Matyás şi regina Beatrix nu au putut deveni părinţi.

"Jos pălăria în faţa actorilor! Simt că au jucat cu plăcere, au realizat ceva extraordinar! M-a surprins şi aspectul istoric - costumele de epocă. Acesta n-a fost doar un spectacol-lectură, ci antreul marelui spectacol, pe care sper să-l mai pot vedea în viaţă" - a declarat la vremea respectivă Anavi Ádám.

Din distribuţia comediei istorice fac parte actorii Kiss Attila, Borbély B. Emília, Aszalos Géza, Tankó Erika, Mátyás Zsolt Imre, Mátray László, Higyed Imre, Lőrincz Rita, Molnos András Csaba, Bonczidai Dezső, Kocsárdi Levente, Dukász Péter, László Pecka Péter şi Vass Richárd iar scenografia este semnată de Szekeres Bernadette.

Spectacolul "Matyi al doilea" va putea fi văzut şi pe 27 februarie, de la ora 19,00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură