FORBES: "Vlad Filat in top 3 al celor mai bogati oameni din Moldova"

Sediul revistei Forbes Forbes in Manhattan, New York
Sediul revistei Forbes Forbes in Manhattan, New York (wikipedia.org)

Сonform revistei de afaceri Forbes printre cei mai bogati oameni din Moldova se afla si Vlad Filat. Potrivit FORBES, premierul moldovean se situeaza pe locul trei si ar detine o afacere comuna cu miliardarul roman Dinu Patriciu, averea personala a lui Filat fiind estimata la 1,2 miliarde de dolari.

In cadrul unei emisiuni televizate, Vlad Filat a declarat ca cifra de 1,2 miliarde de dolari, vehiculata de Forbes, nu este reala. "Sunt niste speculatii. In declaratia pe venit am declarat tot ce am. Eu nu stiu cum fac cei de la Forbes acest rating, dar nu este adevarat ca am o asa avere”, a spus premierul.

Pentru anul 2009, Vlad Filat a declarat un venit de 7,2 milioane de lei sau 580 de mii de dolari. Potrivit declaratiei, singura sursa de venit a premierului este compania "Kapital Invest Company” SA, inregistrata in Romania. Venitul lui Filat din salariu a constituit anul trecut circa 193 de mii de lei. Premierul detine o casa in Chisinau cu o suprafata de circa 376 de metri patrati si trei autoturisme — "BMW 760” (din 2005), "Toyota Rav4” (2001) si "Niva Vaz 2121”.

De unde ar putea proveni averea domnului Filat?

Vladimir Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a fost cercetat penal pentru depasirea competentelor legale in procesul de privatizare a fabricii de ciment din Rezina si comercializarea unor avioane model TU-154-B ale companiei Air Moldova.

Fostul sef al Departamentului privatizarii de la Chisinau a mai fost cercetat penal intr-un dosar privind contrabanda cu tigari in Romania. In anul 2008 surse judiciare declarau ca “Vlad Filat este cercetat penal pentru ca, impreuna cu un grup de persoane, ar fi facut contrabanda cu peste un milion de pachete de tigari in Romania”. Vladimir Filat beneficiaza de imunitate parlamentara si nu poate fi judecat.

Anul acesta, la 28 ianuarie, 2010, Procuratura Anticoruptie din Moldova a clasat doua dintre cele trei cazuri penale in care liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, actualul premier, Vlad Filat, figura in calitate de suspect.

Anuntul a fost facut de catre procurorul Anticoruptie Boris Poiata. Acesta a precizat, intr-o conferinta de presa, ca dosarele au fost inchise inca in toamna anului trecut. Domnul Poiata a afirmat initial ca urmarirea penala a incetat dupa ce Vlad Filat a devenit premierul Republicii Moldova pentru ca, ulterior, sa rectifice ca dosarele au fost clasate pana la investirea noului Guvern.

Potrivit procurorului, cauzele au fost clasate pentru ca “nu s-au adeverit infractiunile”. Cele doua dosare au fost deschise pe numele politicianului in anul 2007, care a fost invinuit de contrabanda de tigari si comercializarea tehnicii militare.

Un alt dosar (al treilea) privind privatizarea fabricii de ciment din Rezina este, potrivit lui Boris Poiata, in curs de rezolvare. Procurorii asteapta raspuns de la o comisie din Franta, tara de origine a companiei Lafarge care a cumparat fabrica de ciment din Rezina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe