Mitterrand, Craxi şi Gonzalez i-au salvat viaţa lui Gaddafi

Francois Mitterrand, Bettino Craxi şi Felipe Gonzalez i-au salvat viaţa colonelului Gaddafi, refuzând armatei aerului a SUA dreptul de a utiliza spaţiul aerian al Franţei, Italiei şi Spaniei, când preşedintele Ronald Reagan a lansat o operaţiune de pedepsire, eşuată în mod expres de guvernele celor trei ţări care l-au avertizat pe liderul libian de intenţiile preşedintelui american de atunci, notează marţi ziarul ABC.

Roland Dumas, fostul ministru de externe şi confident al preşedintelui Mitterrand, a confirmat personal cele întâmplate, aducând noi informaţii în istoria relaţiilor diplomatice dintre Gaddafi, liderii socialişti europeni şi SUA. La 12 aprilie 1986, generalul Vernon Walters, trimis special al preşedintelui Reagan, s-a întâlnit la Madrid cu premierul spaniol Felipe Gonzalez, pentru a-l informa despre decizia americană de a lansa împotriva lui Gaddafi o operaţiune militară de pedepsire, după atentatul terorist atribuit oamenilor lui Gaddafi, comis cu o săptămână înainte la 5 aprilie, asupra unei discoteci din Berlin.

Cu câteva săptămâni înainte, în martie, corespondentul la Tripoli al ziarului New York Times informase despre această reuniune, desfăşurată în capitala libiană, a lui Gaddafi cu liderii mai multor grupări teroriste, între care şi reprezentanţi ai organizaţiilor bască şi irlandeză, ETA şi IRA. Din 1984 apăruseră diferite informaţii privind posibilele relaţii ale liderului libian cu organizaţii teroriste. La 13 aprilie 1986, Ministerul italian de Interne a primit informaţii de la fosta Comunitate Europeană (CEE) cuprinse într-un 'document informativ', potrivit căruia Gaddafi ar fi donat ETA un milion de dolari.

În pofida acestor antecedente, reuniunea madrilenă dintre Vernon Walters şi Felipe Gonzalez a ieşit prost: guvernul spaniol a refuzat SUA autorizaţia pentru ca bombardierele americane, staţionate în Marea Britanie, să survoleze spaţiul aerian spaniol pentru a bombarda reşedinţa lui Gaddafi. Misiunile speciale ale preşedintelui Reagan la Paris şi Roma, au avut acelaşi rezultat. Roland Dumas, ministru şi om de încredere al preşedintelui Mitterrand, a dezvăluit într-un interviu acordat ziarului Le Figaro Magazine, acţiunile concrete ale lui Mitterrand, Craxi şi Gonzalez, împotriva luia Reagan şi în favoarea lui Gaddafi.

Roland Dumas a declarat: 'În timpul unei vizite private la Tripoli, colonelul mi-a spus că ştia că eu sunt cel care l-a convins pe Mitterrand să respingă cererile americane. 'Mi-aţi salvat viaţa în ziua aceea', i-ar fi spus Gaddafi. În realitate, povestea salvării lui Gaddafi, pe care Reagan era dispus să-l elimine, printr-un 'bombardament chirugical', a fost mai puţin personală decât se desprinde din mărturisirea lui Roland Dumas.

Craxi a povestit înainte să moară în Tunisia, nu departe de frontiera libiană în 2000, că a fost guvernul său cel care l-a alertat pe Gaddafi de 'iminentul' bombardament american. Felipe Gonzalez a fost primul şef de guvern care a refuzat să pună la dispoziţia SUA spaţiul aerian spaniol. Roland Dumas îşi adjudecă însă cireaşa de pe tort: 'După ce Franţa a refuzat spaţiul aerian armatei americane, avioanele au fost nevoite să urmeze o rută mai lungă prin Atlantic, adăugând 12 ore de zbor suplimentare. În aceste 12 ore Gaddafi a avut timp să se ascundă şi să scape de bombardamentul ordonat de Reagan'.

'Victorios' după bombardamentul american, din 15 aprilie 1986, Gaddafi a apărut la televiziunea libiană 'cerându-i Spaniei şi Italiei să împiedice acţiunile flotilei a VI-a americane' şi a început lenta sa 'reconversiune' care avea să se încheie cu obţinerea de către Libia a preşedinţiei Comitetului pentru drepturile omului al ONU, în 2003.