A doua rectificare bugetară a anului. Cine pierde şi cine câştigă

Guvernul Tudose a operat a doua rectificare bugetară a anului 2017, prilej cu care au fost alocate fonduri suplimentare, printre altele, pentru plata drepturilor salariale în educaţie şi sănătate.
Premierul român Mihai Tudose
Premierul român Mihai Tudose (Getty Images)

Guvernul a adoptat cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, "cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB şi având în vedere datele ce argumentează posibilitatea unei creşteri economice de 6,1% faţă de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare şi de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017", reiese dintr-un comunicat remis miercuri de Executiv.

"Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 503,8 milioane lei. Această rectificare bugetară asigură fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea cadrelor didactice din preuniversitar, finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, plata pensiilor militare şi a unor drepturi salariale personalului medical, finanţarea programelor de sănătate", se arată în comunicatul citat.

Unde s-au asigurat fonduri suplimentare

1. La bugetele locale s-au alocat 611,9 milioane lei pentru:

- plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, 550 milioane lei;

- finanţarea sistemului de protecţie a copilului 61 milioane lei;

- finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat 0,9 milioane lei.

2. la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale: 630,9 milioane lei per sold; s-au asigurat suplimentar 537 milioane lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocaţiilor de stat pentru copii, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizaţiilor şi 115,9 milioane lei pentru majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat; au fost identificate şi economii la unele naturi de cheltuieli şi prin urmare s-au redus 22 milioane lei;

3. la Ministerul Afacerilor Interne: 363,5 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 380 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă şi poliţiştilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum şi pentru plata diferenţelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii; s-a redus suma de 16,5 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;

4. la Ministerul Transporturilor: 293,9 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 345,6 milioane lei pentru asigurarea cofinanţării naţionale şi a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile post aderare aferente perioadei 2014-2020; s-a redus suma de 51,7 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;

5. la Ministerul Sănătăţii: 281,0 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 287,2 milioane lei, în principal, pentru acţiunile şi programele de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenţi, personalului medical din structurile de primiri urgenţe, precum şi pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; s-a redus suma de 6,2 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;

6. la Ministerul Justiţiei: 232,1 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 240,2 milioane lei pentru achitarea tranşelor aferente anului 2017 pentru hotărârile judecătoreşti care au ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei; s-a redus suma de 8,1 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;

7. la Ministerul Educaţiei Naţionale: 30,0 milioane lei per sold; s-au asigurat 50 milioane lei pentru plata hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din instituţiile de învăţământ universitar de stat; s-a redus suma de 20 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;

8. la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate: 269,7 milioane lei, pentru servicii medicale şi medicamente;

9. la bugetul Asigurărilor Sociale de Stat: 323 milioane lei pentru asigurarea necesarului pentru plata pensiilor de asigurări sociale.

Cine pierde bani

1. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat -78,5 milioane lei.

2. Ministerul Finanţelor Publice -52,9 milioane lei.

3. Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene -43,7 milioane lei per sol, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL.

4. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale -27,8 milioane lei.

5. Ministerul Mediului -27,4 milioane lei, având în vedere, în principal, gradul de execuţie a cheltuielilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne