Alexandra Cadanţu a câştigat finala de dublu la Podgorica (ITF)

Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu. (Elsa / Getty Images)
Epoch Times România
27.09.2014

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu şi Stephanie Vogt (Liechtenstein) a câştigat proba de dublu din cadrul turneului ITF de la Podgorica (Muntenegru), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce au trecut în finală de cuplul Xenia Knoll (Elveţia)/Arantxa Rus (Olanda), cap de serie nr. 2, cu 6-1, 3-6, 10-2.

Cadanţu şi Vogt erau principalele favorite ale probei.

La simplu, Andreea Mitu, a patra favorită, s-a calificat în semifinale după 7-6 (7), 6-4 cu olandeza Arantxa Rus (N. 7). Cele două se mai întâlniseră o singură dată, ca junioare, iar Arantxa Rus (23 ani, 186 WTA) s-a impus, cu 6-4, 6-1, în optimile turneului Luxemburg Junior Open, în 2007.

În penultimul act, Mitu (23 ani, 151 WTA) o va înfrunta pe Sara Sorribes Torma (Spania), o jucătoare în vârstă de 17 ani, aflată pe locul 271 în lume. Andreea Mitu a învins-o anul acesta pe Sorribes Torma cu 6-4, 6-3 în finala turneului futures de la Santa Margherita (Italia).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor