Andreea Paul: Am declanşat protestul parlamentar pentru urgentarea votului prin corespondenţă

Legea votului prin corespondenţă trebuie adoptată cel mai târziu până în luna noiembrie pentru ca cetăţenii să poată beneficia de prevederile sale.
Andreea Paul
Andreea Paul (Epoch Times România)

Liberalii au declanşat "protestul parlamentar pentru urgentarea votului prin corespondenţă", a anunţat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul, subliniind că mai au la dispoziţie doar o lună de zile pentru adoptarea acestei legi astfel încât la viitoarele alegeri să poată vota toţi românii.

"PSD-ul nu realizează că lungeşte bolnav o criză care îl va autodistruge. Ştim că dl Ponta nu va uita niciodată că românii din diaspora nu l-au votat Preşedinte. La fel cum Premierul Ponta nu va uita niciodată moţiunea de cenzură a PNL de ieri care a fost un atac la morala politică a PSD, la primii 7 ani de politică ai lui Ponta petrecuţi lângă Iliescu şi Năstase.

Ştim că PSD nu vrea să le dea acest drept minimal democratic românilor din diaspora nici la următoarele alegeri. PSD va rămâne pe vecie cu stigmatul votului deformat din 2014. Votul pentru diaspora este pentru PSD un "cartof fierbinte" de care nu va scăpa niciodată. Domnule Ponta, domnule Dragnea, chiar nu vă daţi seama că nu mai puteţi continua aşa? Trebuie să încetăm să mai ''dezbatem'' apa în piuă, trebuie să acţionăm de urgenţă", a declarat Andreea Paul.

În acest context, liberalii solicită adoptarea votului prin corespondenţă în regim de urgenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne