Armata rusă sfidează: în stânga Nistrului au fost reluate ample antrenamente militare

La doar o săptămână distanţă, armata rusă aflată în stânga Nistrului a reluat antrenamentele militare în regiune. Chiar dacă acţiunile armatei ruseşti au fost considerate sfidătoare şi inadmisibile de către MAE al RM, se pare că vorbele Chişinăului nu au impresionat aşa-zisa guvernare de la Tiraspol.
Tancurile ruseşti efectuează exerciţii militare în Transnistria.
Tancurile ruseşti efectuează exerciţii militare în Transnistria. (radioiasi.ro)

Presa din Transnistria informează marţi, pe 16 august, că trupele ruseşti staţionate în regiunea separatistă efectuează din nou ample antrenamente militare de combatere a terorismului.

Astfel, Militari ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), alături de soldaţi din cadrul aşa-zisului Minister al Apărării de la Tiraspol, s-au antrenat în cadrul unor exerciţii militare de combatere a terorismului în localitatea Blijnii Hutor din raionul Slobozia, transmite Novostipmr, citat de independent.md.

Procesul de instruire este coordonat de către aşa-zisul prim-ministru al Transnistriei, Pavel Prokudin, iar cetăţenii sunt avertizaţi în legătură cu faptul că în timpul aplicaţiilor militare sunt simulate situaţii reale, mai relatează presa din stânga Nistrului.

Aceasta nu ar fi pentru prima dată când armata rusă efectuează ample exerciţii militare în regiunea Transnistreană. Cu doar o săptămână în urmă, în cadrul exerciţiilor militare comune ale unităţilor Grupului Operativ de Trupe Ruse şi ale aşa-ziselor structuri de forţă de la Tiraspol, care au simulat un atac împotriva R. Moldova, considerată de cei din regiune „inamic”, mai multe tancuri din Transnistria ar fi trecut râul Nistru pe sub apă.

Anterior, autorităţile de la Chişinău şi-au expus nemulţumirea faţă de operaţiunile militare efectuate de armata rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Într-un comunicat emis de către Ministerul Afacerilor Externe, astfel de acţiuni în care sunt implicate forţe militare străine aflate ilegal pe teritoriul R. Moldova şi subdiviziuni militare şi paramilitare ale unei entităţi pseudostatale nerecunoscute de nimeni, au fost catalogate drept sfidătoare şi inadmisibile.

“Judecând după declaraţiile făcute de către unii oficiali în cadrul acestor exerciţii militare, dar mai ales după modul în care acestea s-au desfăşurat, inclusiv forţarea râului Nistru cu utilizarea tehnicii blindate, se poate conchide fără echivocuri că scopul real al acestora este altul decât cel declarat”, au anunţat anterior oficialii MAE-ului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe